Vineri 24 martie, Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, a organizat evenimentul „Energia verde – sustenabilitate și securitate energetică. Soluții de evitare a crizelor”, în cadrul proiectului Conferințele Income Magazine Corporate.
Transelectrica își va îndeplini obligația de a investi
Dumitru Chiriță a lăudat eforturile Transelectrica și s-a arătat încrezător că își va îndeplini obligația de a investi.
”Distribuitorii de energie electrică, pe această perioadă de mandat pe care am avut-o, de cinci ani, și-au îndeplinit toate obligațiile de a investi, au și depășit obligațiile. Aceste investiții se vor regăsi în tarif, ceea ce este inevitabil ca tariful să aibă o evoluție în sensul de a acoperi aceste cheltuieli.
Transelectrica a avut, de asemenea, un efort susținut în ultima perioadă, și sunt convins că odată cu finanțările de care beneficiază din fonduri nerambursabile, Transelectrica să își îndeplinească obligația de a investi și să vină în întâmpinarea celor care vor să se racordeze la rețeaua electrică”, a declarat președintele ANRE.
Foarte mulți investitori au obținut autorizații de la ANRE în 2022
Dumitru Chiriță susține că anul trecut, foarte mulți investitori au obținut autorizații de la ANRE.
”Eu sunt optimist în ceea ce înseamnă viitorul și spun lucrul acesta pentru că, în perioada 2022 până în prezent, la ANRE au venit investitori cărora le-am dat autorizații de înființare pentru peste 1000 de MW. Toți cei care vin pentru autorizațiile respective au și finanțările necesare. Mai avem în lucru încă 400 de MW. Pentru care vor fi acordate autorizații de înființare în perioada imediat următoare. Deci vorbim de 1400 MW care, în 2024, vor fi puși în funcțiune. Ceea ce este foarte bine pentru România.
Aș mai adăuga aici și apetitul foarte mare pentru investiții la prosumatori. Avem în momentul acesta 44.000 de prosumatori cu aproape 500 de MW instalați. Estimez că până la sfârșitul anului vom avea încă 100.000 de prosumatori care vor investi cel puțin 1000 MW. Asta înseamnă reducerea presiunii pe cerere, și practic, aducem în atenție, în România, producția distribuită. Adică producția cât mai aproape de consum. Ceea ce înseamnă că operatorii economici vor înregistra, la rândul lor, economii în ceea ce privește costurile cu energia.
În egală măsură, împreună cu Transelectrica, am reușit anterior să publicăm pe site-ul acesteia, și să aducem în atenție publică toate capacitățile de rețea disponibile, fără întăriri, pentru a arăta investitorilor unde ar trebui să investească fără să cheltuiască suplimentar sume importante pentru a întări rețeaua de transport care să preia puterea respectivă.
Facem același lucru și cu distribuitorii. Cei opt distribuitori vor fi obligați să publice pe site-urile lor capacitatea disponibilă de joasă și medie tensiune. Facem aceste demersuri pentru a veni în întâmpinarea investitorilor, pentru a ști unde pot investi, unde investițiile lor sunt rentabile și nu necesită cheltuieli suplimentare.
Mai luăm în calcul și suntem în analiză împreună cu agenția de cooperare a reglementatorilor europeni și cu Comisia Europeană să schimbăm și să reconfigurăm piața de energie.
Deja la nivelul Comisiei a fost elaborat un nou proiect de regulament pentru noua piața a energiei și probabil, din 2024, o să avem acest nou model de piață funcțional”, a spus acesta, relatează Antena 3 CNN.