Rata anuală a dobânzii este cuprinsă între 5,40% şi 6,40% iar valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 10.000 lei.

Perioada de derulare a ofertei este 11 – 18 decembrie 2013 iar intermediarul Banca Comercială Română S.A.

Ştefan Bucătaru, director general executiv Transelectrica, arăta, la jumătatea lunii noiembrie a acestui an, că suma obţinută din emisiunea inaugurală de obligaţiuni este destinată investiţiilor, ceea ce va permite creşterea capacităţii de interconectare cu ţările vecine României.

Operatorul naţional de transport şi sistem din sectorul energetic a raportat, în primele nouă luni din 2013, un profit net de 132 milioane lei, în creştere de 13 ori (+1.154%) faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când profitul net al companiei se cifra la 10 milioane lei.

De asemenea, valoarea profitului brut a ajuns la 159 milioane lei, în creştere cu 92% în comparaţie cu datele din anul anterior, respectiv 83 milioane lei.

Acţionarii Transelectrica erau, la 30 iunie 2013, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice (58,68%), Fondul Proprietatea (13,49%), SIF Oltenia (7,11%) şi alţi acţionari, pe bursă (20,70%). AGERPRES