Transelectrica plăteşte 2,56 milioane de lei pentru construcţii de linii electrice

Transelectrica a atribuit firmei Elm Electromontaj Cluj SA un contract de 2,56 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrări de construcţii de linii electrice, potrivit unui anunţ de atribuire postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Locul de executare a lucrărilor este Ţânţăreni-Urecheşti. 'Se vor executa lucrări la fundaţii, stâlpi metalici, conductoare, prize de pământ, lanţuri de susţinere', se precizează în anunţ. 

Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 3,22 milioane lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în data de 18 august 2015, în urma unei licitaţii la care au participat şase ofertanţi. 

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România. Transelectrica a fost înfiinţată conform Ordonanţei de Guvern nr. 627/31 iulie 2000, ca urmare a separării fostei Companii Naţionale de Electricitate (CONEL) în patru entităţi independente: Transelectrica, Electrica, Hidroelectrica şi Termoelectrica – pentru transportul şi dispecerizarea, distribuţia şi producerea energiei electrice. Din 29 august 2006, Transelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti.

AGERPRES