Randamentul net al acestuia este de 7,85% calculat la preţul de 30 lei pe unitate al acţiunilor TEL.
Transportatorul energetic Transelectrica SA (TEL) propune în Adunarea Generală a Acţionarilor convocată pentru data de 29 aprilie a.c. distribuirea unui dividend brut de 2,8033 lei/acţiune, conform unui comunicat al emitentului remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti. Calculat la preţul închiderii şedinţei bursiere de ieri al acţiunilor TEL, randamentul net al dividendului este de 7,85%, aproximativ dublu faţă de dobânzile bancare. La această oră titlurile companiei avansau cu puţin peste un procent faţă de referinţa precedentă.