Transelectrica a anunţat că din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Naţional, provocat de condițiile meteo extreme, în anumite ore nu există resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export.
UPDATE 16.15 Președintele Traian Băsescu a dat asigurări populației că, în cazul în care vor exista probleme cu energie electrică, va fi diminuată livrarea de energie pentru companii pentru a exista suficientă energie pentru consumatorii finali.
În plus, nu există rezervele necesare unei funcţionari sigure a sistemului, potrivit într-un anunţ postat pe site-ul companiei de transport al energiei electrice, preluat de Agerpres.
În aceste condiţii, Transelectrica va reduce graficele de export conform procedurii operaţionale, în cazul situaţiilor de urgenţă, cu avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
România a exportat anul trecut o cantitate de energie electrică de 2,457 miliarde KWh, în scădere cu 584 milioane KWh, respectiv cu 19,2% faţă de 2010.