Transelectrica face anunțul momentului. În cursul zilei de joi a fost semnat contractul dintre Transelectrica și Moldelectrica, care va permite alocarea de capacitate pentru schimburile comerciale de energie electrică pe linia de interconexiune între România şi Republica Moldova.

Conform Transelectrica, acordul comun se va concretiza prin alocarea de capacitate de interconexiune. Totodată, sursa citată mai precizează că va exista un flux dinamic al tranzacţiilor de energie electrică între participanţii la piaţa de energie din România şi cei din Republica Moldova.

„Operatorii de Transport şi de Sistem (OTS), Transelectrica şi Moldelectrica (Operatorul de Transport şi de Sistem din Republica Moldova), au semnat astăzi contractul care va permite alocarea de capacitate pentru schimburile comerciale de energie electrică pe linia de interconexiune între România şi Republica Moldova.

Când ar putea avea loc primele tranzacții?

Prin colaborarea susţinută a celor doi Operatori de Transport şi de Sistem în vederea unui acord comun care se va concretiza prin alocarea de capacitate de interconexiune, va exista un flux dinamic al tranzacţiilor de energie electrică între participanţii la piaţa de energie din România şi cei din Republica Moldova”, anunţă Transelectrica.

În ceea ce privește schimburile comerciale de energie electrică cu Republica Moldova, conform Transelectrica, acestea vor începe imediat după finalizarea întregului proces, care implică armonizarea detaliilor tehnice şi aspectelor comerciale.

Sursa citată precizează că, potrivit estimărilor de până acum, este de așteptat ca primele tranzacții de energie dintre Republica Moldova și România să înceapă chiar din luna octombrie a acestui an.

Acordul dintre Transelectrica și Moldelectrica contribuie la dezvoltarea pieţei de energie la nivel european

În același timp, Transelectrica subliniază faptul că acest contract va avea o contribuție masivă la dezvoltarea şi buna funcţionare a pieţei de energie la nivel european.

„Realizarea cu succes a procesului de comercializare a energiei electrice pe interconexiunea între România şi Republica Moldova reprezintă un angajament de susţinere între cei doi Operatori de Transport şi de Sistem şi, de asemenea, contribuie la dezvoltarea şi buna funcţionare a pieţei de energie la nivel european”, mai arată compania.

Amintim faptul că la data de 16 martie 2022 a fost realizată sincronizarea cu succes a sistemelor electroenergetice din Ucraina şi Republica Moldova cu sistemul electroenergetic european.