Poluarea provocată de deșeuri reprezintă o problemă pe care majoritatea țărilor încearcă să o combată rapid și ieftin. Banii au ajuns motivul principal în eliminarea tonelor de gunoaie, fapt ce a condus la apariția unui nou fenomen infracțional, respectiv transportarea deșeurilor pe teritoriile altor țări.

„Transferurile de deşeuri au devenit mai bănoase decât drogurile. Droguri consumă câţiva, dar deşeuri producem toţi.”, a explicat Teodor Niță.

Gunoaiele, mai profitabile decât drogurile

Teodor Niţă, procuror specializat în combaterea infracţiunilor de mediu în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a explicat că transferurile ilegale de gunoi au devenit mai profitabile decât traficul de droguri. Acesta a avertizat că  transporturile deşeurilor către România vor creşte treptat.

„Transferurile ilicite de deşeuri, care constituie o preocupare din ce în mai serioasă a tuturor autorităţilor din UE,  au devenit mai bănoase decât drogurile în multe locuri. Pentru că droguri consumă mai mulţi sau mai puţini, dar deşeuri produc toţi. Omul poluează, prin esenţa lui produce deşeuri”, a spus Teodor Niță.

BBC, pe urmele gunoaielor din țara noastră

Traficul ilegal de gunoi a devenit un motiv de investigație pentru o echipă de jurnaliști BBC. Aceștia au mers pe urmele deșeurile exportate ilegal din Marea Britanie ajunse în România. Tone de gunoaie, care nu ar fi trebuit niciodată exportate, au ajuns în țara noastră, în spatele acestei acțiuni ilegale fiind banii. Aparent, se achită un preț mai mic pentru transportarea gunoiul în  alte state decât pentru eliminarea corespunzătoare a deșeurilor în țara de origine.

„Autoriățile române afirmă că aici sunt doar deșeuri românești, însă garda de mediu insistă că aici există gunoaie din toată Europa, inclusiv din Marea Britanie. Livrările tot vin, de data aceasta este vorba despre frigidere vechi din Marea Britanie. Se fac bani din electronicele stricate. În fiecare seară se dau foc aici la televizoare vechi, cabluri și calculatoare. Ni s-a spus că unele dintre lucrurile arse vin chiar din Marea Britanie.”, a transmis BBC.

„Unde credeți că vor veni toate deșeurile Europenei? Fix la noi”

În contextul actual, Teodor Niță a explicat că lipsa unei legislații corespunzătoare va transforma România în groapa de gunoi a Europei.

„Legislația în România este neclară, necoordonată, insuficient argumentată. Am făcut un set de porpuneri, care acum sunt în ordinea de zi a Parlamentui, a trecut la Camera Deputaților. Propunere de modificare a unor dispoziții legale pentru a putea să avem instrumente, personal și logistică, necesare pentru a stopa acest fenonem. Unde credeți că vor veni toate deșeurile Europenei, dacă nu se iau măsuri? Fix la noi.”, a spus acesta la Digi24.