Transformarea digitală a regiunii Sud-Muntenia are la bază un proces amplu de instruire. Aceasta a fost concluzia principală a seminarului organizat de consorțiul Wallachia eHub prin entitatea sa managerială Danube Engineering Hub și USH Pro Business în data de 11 decembrie 2020. În cadrul întâlnirii s-au analizat nevoile de digitalizare la nivel de mediu de afaceri, administrație publică și cetățeni, precum și oportunitățile pe care centrul le oferă acestora.
O temă principală a discuțiilor a fost aceea legată de interoperabilitate fiind prezentate 54 de inițiative ISA (Interoperability Support Actions) ale Comisiei Europene care pot fi avute în vedere pentru accelerarea transformării digitale a regiunii. De asemenea, au fost prezentate perspectivele finanțării programelor de digitalizare la nivel regional și național.
La eveniment a fost prezent domnul Liviu Rogojinaru, secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, reprezentanți mass-media, ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, a unor instituții financiare, ai mediului academic și ai centrului de inovare digitală Wallachia eHub, cât şi membri ai clusterelor fondatoare.
Re-evaluare a nevoilor de digitalizare regionale
„Seminarul ne-a permis o re-evaluare a nevoilor de digitalizare regionale care se adaugă la analizele anterioare ale centrului Wallachia eHub făcute în contextul validării sale la nivel național. Ne-a reconfirmat faptul că centrul va trebui să se axeze pe servicii de pregătire la nivel managerial atât în cadrul instituțiilor publice, cât și în cadrul companiilor private, dar și la nivel de cetățeni”, a declarat prof. univ. dr. Irina Gabriela Rădulescu, coordonator Wallachia eHub și decan al Facultății de Științe Economice, UPG Ploiești.
„Firmele de tehnologie ale consorțiului Wallachia eHub au prezentat la un nivel ridicat de profesionalism aspectele de interoperabilitate, dar din păcate interesul la nivelul autorităților locale rămâne marginal în ceea ce privește aceste provocări, deși vor constata în următorii ani că nu există alt drum. Vom relua și vom insista cu aceste teme și vom încerca să aducem exemple de bună practică în domeniul digitalizării, firmelor și localităților atât din regiune, cât și din alte zone”, a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, președinte Wallachia eHub și director general USH Pro Business.