Transgaz, aproape să piardă bătălia pentru transportatorul grecesc de gaze

Consorțiul format din spaniolii de la Regasificadora Del Noroeste (Reganosa), românii de la Transgaz şi BERD a depus o ofertă mai mică de preluare a transporatorului elen de gaze, conform agenției de presă Reuters. Compania grecească ar fi cerut doar contracandidaților Transgaz, un consorţiu alcătuit din companiile Snam (Italia), Enagas (Spania) şi Fluxys (Belgia), o ofertă îmbunătățită.

Autorităţile de la Atena au primit două oferte angajante pentru o participaţie de 66% în operatorul reţelei de gazoducte din Grecia – DESFA, o vânzare esenţială pentru continuarea programului de asistenţă financiară, a anunţat vineri Agenţia de Privatizare din Grecia (HRDAF), citată de Reuters.

Ofertele au fost depuse de un consorţiu alcătuit din companiile Snam (Italia), Enagas (Spania) şi Fluxys (Belgia) şi de un consorţiu compus din spaniolii de la Regasificadora Del Noroeste (Reganosa), românii de la Transgaz şi BERD.

Un acord de achiziţionare a acţiunilor şi un acord al acţionarilor pentru DESFA ar trebui să fie semnat până în aprilie, vânzarea urmând să fie finalizată până în iunie, înainte ca Grecia să iasă din programul de asistenţă financiară, în august.

HRADF a precizat că va începe imediat evaluarea ofertelor, împreună cu consilierii săi.

Conform acordului, cea mai mare rafinărie din Grecia – Hellenic Petroleum – îşi vinde participaţia de 35% deţinută la DESFA, restul până la 66% fiind vândut de statul elen.

DESFA, care deţine şi operează reţeaua de gazoducte din Grecia şi un terminal LNG, este considerată un activ valoros deoarece consumul de gaze este în creştere în statul elen, care vrea să-şi extindă prezenţa pe piaţa regională a energiei.

DESFA transportă gaze de la graniţele dintre Grecia şi Bulgaria şi de la graniţele dintre Grecia şi Turcia către consumatorii eleni, printr-o reţea de gazoducte de 1.459 km.

Aceasta este a doua încercare de vânzare a DESFA, după ce în 2016 un acord încheiat anterior cu compania SOCAR din Azerbaidjan a eşuat, pe fondul unor neînţelegeri legate de tariful la gazele naturale. Valoarea tranzacţiei a fost estimată la 400 de milioane de euro.

Autorităţile de la Atena vor să obţină din privatizări 3,5 miliarde de euro în 2018. De asemenea, statul elen vrea să se promoveze ca un hub european pentru tranzitul gazelor naturale din Asia şi Estul Mediteranei spre Europa.

Anul trecut, DESFA a raportat vânzări de 170 de milioane de euro şi un profit net de 34 de milioane de euro. Valoarea activelor sale fixe este de aproximativ 1,3 miliarde de euro.