Transgaz a realizat un profit net de peste 602 milioane de lei, la 31 decembrie 2017, în creştere cu 1,28% faţă de perioada similară din 2016, se arată într-un raport al companiei, conform Agerpres.
Veniturile din exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC12 s-au ridicat la peste 1,748 miliarde de lei, în scădere cu 3,69% comparativ cu datele înregistrate la 31 decembrie 2016.
Totodată, în perioada de nouă luni încheiată la 31 decembrie 2017, profitul din exploatare al companiei a coborât la 677,970 milioane de lei, de la 691,427 milioane lei, în perioada similară a anului precedent.
De asemenea, faţă de rezultatele consemnate la sfârşitul anului 2016, anul trecut, profitul brut realizat de Transgaz a fost mai mare cu 0,83%, respectiv de 719, 957 miliarde de lei.
Potrivit rezultatelor preliminare ale companiei, datoriile se cifrau, la 31 decembrie 2017, la 1,525 miliarde de lei, în creştere cu 0,54% în comparaţie cu valoarea de 1,516 miliarde de lei, înregistrată în acelaşi interval din 2016.
SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale care asigură transportul a peste 90% din gazele naturale consumate în România.
Din anul 2008, Transgaz este listată la Bursa de Valori Bucureşti. Un procent de 58,51% din acţiunile companiei este deţinut de statul român, reprezentat de Guvern prin Secretariatul General al Guvernului, şi 41,49% de alţi acţionari (free-float).