Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz a obţinut un profit net de 294,36 milioane lei în primul semestru din 2014, de peste două ori mai mare faţă de cel din perioada similară din 2013, când profitul net s-a cifrat la 134,67 milioane lei, potrivit raportului semestrial al companiei.
Veniturile totale au crescut cu 14%, de la 766,66 milioane lei la 873,13 milioane lei, iar cheltuielile au scăzut cu 12% faţă de aceeaşi perioadă de raportare, la 514,375 milioane lei.
Profitul brut înregistrat la 30 iunie 2014, de 358,757 milioane lei, este mai mare cu 98% faţă de cel din primul semestrul din 2013.
Conform bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, Transgaz are programate pentru anul acesta cheltuieli de investiţii de 419,124 milioane lei, veniturile totale ale societăţii fiind estimate la 1,674 miliarde lei, iar cheltuielile la peste 1,266 miliarde lei, Transgaz urmând astfel să încheie anul cu un profit contabil de 341,13 milioane lei.
Cheltuielile cu personalul sunt stabilite la 374,212 milioane lei, din care 199,445 milioane lei cheltuieli cu salariile. Numărul de personal prognozat la finele anului este de 4.828 de persoane, iar câştigul mediu lunar pe salariat la 4.826 lei. AGERPRES