Eurodeputații PSD Victor Negrescu și Emilian Pavel lansează la Bruxelles Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului – proiect care va asigura reprezentare directă la nivelul Uniunii Europene a zonei de vest a României. Delegația va promova valorile culturale și oportunitățile economice prin evenimente periodice, după modelul folosit de landurile din Germania.
Lansarea va avea loc pe 25 aprilie în cadrul festivalului organizat de comunitatea românească din Belgia, aflat la a 10-a ediție, intitulat "Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles" și având tematica "Din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș în inima Europei". La festival vor lua parte artiști, artizani, jurnaliști, oficialități din toată zona și oameni de cultură, se arată într-un comunicat de presă citat de stiripesurse.ro.
"Zona de Vest a României are un potențial cultural, turistic și economic care trebuie fructificat. O reprezentare directă pe lângă Uniunea Europeană va permite acestor regiuni să fie mai bine cunoscute de către instituțiile europene și va crea premisele pentru o mai bună promovare, dar și fructificare a oportunităților oferite de apartenența la Uniunea Europeană. Un exemplu de astfel de oportunități sunt fondurile europene, o parte dintre acestea fiind accesibile direct de la Bruxelles. De altfel, în acest sens am lansat deja portalul GranturiEuropene.ro, care îi ghidează pe cei interesați către obținerea acestor finanțări", a afirmat în context eurodeputatul Emilian Pavel.