Ungurii cutremură Transilvania! Consiliul Național Secuiesc are de acum reprezentant atât în legislativul român, cât și în cadrul unor probleme ale Uniunii Europene, care răspunde de simbolurile secuiești.
Consiliul Național Secuiesc are reprezentant în legislativul român și în cadrul unor probleme ale UE
Informația a fost transmisă de către UDMR într-un comunicat remis MTI. Înfiinţarea noilor atribuţii a fost decisă şi aprobată în cadrul celee de-a 24-a şedinţă a delegaţilor, care a avut loc la Târgu Mureş.
Mandatarul CNS este, așadar, József Kulcsár-Terza, preşedinte executiv al nou înființatului partid Forţa Civică Maghiară. Sarcina acestuia este să reprezinte obiectivele CNS în fața Parlamentului, dar și înaintarea unor proiecte de lege, precum cel privind statutul de autonomie elaborat de CNS. Totodată, trebuie să adreseze interpelări membrilor guvernului român și să organizeze evenimente în Parlament.
Zsolt Szilágyi, vicepreședintele Uniunii Europene Libere, va fi delegatul pentru problemele legate de UE. Acesta va trebui să creeze și să mențină relaţii cu politicienii, organizaţiile UE şi cu mişcările regionale.
De simbolurile secuiești va răspunde Edith Bíró, preşedintele Consiliului Secuiesc din Odorheiul Secuiesc. Sarcina sa va consta în popularizarea simbolurilor secuiești, inițierea abordării steagului secuiesc pe întreg teritoriul Ţinutului Secuiesc, dar și organizarea de comemorări legate de acestea.
Şedinţa delegaţilor CNS a adoptat, totodată, o declaraţie de principiu despre Regiunea Autonomă Maghiară. În aceasta, ei protestează faţă de modificarea hotarelor şi desfiinţarea acestora în urmă cu mai multe decenii.
Insula Corsica, un exemplu pentru maghiari
Autonomia maghiarilor din Transilvania a fost mereu un subiect sensibil pentru ambele părți. Despre acest lucru a vorbit recent Katalin Szili. Ea este consilier principal pentru Autonomie Transfrontalieră al prim-ministrului Viktor Orban.
Ea a făcut o paralelă între autonomia dorită în Transilvania şi discursul preşedintelui Franţei despre autonomia insulei Corsica.
Reamintim că Emmanuel Macron a propus o modificare a Constituţiei, astfel încât Corsica să deţină statut de autonomie. Pe această insulă trăiesc circa 350.000 de persoane. Asta a aprins imediat ideile la Budapesta, iar o reacţie a venit din partea consilierului Katalin Szili.
Ea consideră că exemplul Corsicii este unul bun. Modificarea Constituţiei dorită în Franţa de Macron poate întări aspirațiile maghiarilor și ale secuilor din Transilvania, consideră Katalin Szili. Mai multe puteți citi aici.