Tensiuni uriașe în Transnistria. Autoritățile de la granița cu România vor să riposteze

Maia Sandu, Republica Moldova

SURSA FOTO: Dreamstime

Este un nou conflict diplomatic de amploare provocat de Rusia, care a deschis ilegal secțiile de votare în Transnistria pentru alegerile prezidențiale. Chișinăul ripostează.

Republica Moldova a luat atitudine cu privire la Transnistria: Acțiunea de răspuns va fi anunțată de Guvern

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Chișinăul va răspunde Kremlinului, care a deschis ilegal secții de votare în Transnistria. Scopul acestora: alegerile prezidențiale ruse. Nu au fost oferite detalii specifice în acest stadiu.

,,Este o nouă acțiune care sfidează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova din partea Federației Ruse, este o nouă acțiune care denotă lipsă de respect față de statul Republica Moldova și față de cetățenii Republici Moldova.

Și acțiunea de răspuns va fi anunțată de Guvern în termen”, a declarat președinta Republicii Moldova, fiind întrebată despre decizia ilegală a Rusiei de a organiza alegerile în regiunea separatistă Transnistria, în timp Guvernul moldovean a permis votul numai pe teritoriul Ambasadei Rusiei la Chișinău.

Maia Sandu a comentat incidentele din ultima zi a prezidențialelor din Rusia

Maia Sandu a vorbit și despre cele două incidente din ultima zi a alegerilor prezidențiale din Rusia. Mai exact, despre bărbatul în vârstă de 54 de ani care ar fi încercat să dea foc misiunii diplomatice din centrul Chișinăul.

Celălalt incident a fost la Tiraspol, unde o dronă kamikaze ar fi lovit o unitate militară.

,,În urma celor două incidente instituțiile statului au venit cu comunicate. Din informația pe care o dețin la moment ambele acțiuni seamănă a acțiuni de provocare, deci pentru ca să alimenteze frica și pentru ca să creeze situație tensionată”, a menționat lidera de la Chișinău.

Președintele Republicii Moldova a fost chestionat și despre vizita bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, în Rusia, unde s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin.

,,Federația Rusă mai bine zis Kremlinul a arătat pe față că mizează pe grupări criminale, probabil nu mai este satisfăcut Kremlinul de acțiunile partidelor proruse din Republica Moldova și a hotărât să mizeze pe grupări criminale în efortul de destabilizare a Republicii Moldova”, a mai spus șeful statului vecin.

Republica Moldova vrea în familia europeană

Viitorul Republicii Moldova este alături de UE / SURSA FOTO: Dreamstime

Maia Sandu a vorbit și despre aderarea țării sale la Uniunea Europeană. Președintele a subliniat că nu este o noutate faptul că Kremlinul încearcă să se amestece în treburile interne ale Republicii Moldova și să manipuleze opinia cetățenilor și să îi sperie.

Maia Sandu a adăugat că este important ca instituțiile statului să fie vigilente și să protejeze statul și cetățenii. Ea i-a îndemnat pe concetățenii săi să nu se lase mințiți ori manipulați. Ea a evidențiat necesitatea de a verifica informațiile din surse credibile și oficiale. I-a încurajat pe cetățeni să nu se lase intimidați de amenințările provenite de la Moscova.

Sandu a subliniat importanța aderării la familia europeană pentru a proteja țara împotriva intențiilor nefaste ale Kremlinului.

Șeful statului vecin a precizat că a desfășurat aproape 20 de runde de consultări în ultimele luni, la care a discutat cu peste 500 de oameni din diverse domenii, a mers în mai multe localități, a vorbit cu diaspora și ,,toți sunt uniți de o cauză comună, pentru o Moldovă europeană”.

În data de 24 decembrie a anului trecut, ziua în care a împlinit trei ani de când se afla la conducerea Republicii Moldova, Maia Sandu a cerut Parlamentului de la Chișinău să inițieze referendumul privind integrarea țării în UE, menționând că va continua să realizeze reformele necesare dacă cetățenii îi vor da votul pentru un al doilea mandat de președinte și anunțând pentru prima dată că va candida la alegerile prezidențiale din 2024.

,,Avem garanția unui asemenea viitor doar ca stat membru al Uniunii Europene, tocmai de aceea cred că este necesar să spunem clar toată țară ce drum alegem pentru Moldova.

Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a declarat lidera de la Chișinău.