Guvernul german a decis vineri să suspende temporar noul salariu minim pentru transportatorii care traversează ţara şi care vizează in special şoferii din Europa de Est, scrie AFP, citat de Hotnews. Recent, trasportatorii români au cerut autorităţilor europene ca această măsură să fie suspendată pentru că le afectează dramatic activitatea.
"Din consideratie pentru vecini", in primul rand Polonia, unde guvernul si companiile de transport s-au angajat intr-o campanie impotriva noului sistem, guvernul a decis sa suspende dispozitia care vizeaza transportul de tranzit pana la "clarificarea chestiunii juridice europene", a declarat la Berlin ministrul Muncii, Andrea Nahles, dupa o intrevedere cu omologul sau polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
Interpelata de Varsovia, Comisia Europeana a lansat in 21 ianuarie o "procedura preliminara" pentru a verifica conformitatea acestei dispozitii cu dreptul european. Asigurand ca, din punctul sau de vedere, aplicarea salariului minim pentru toti, inclusiv pentru transportatorii straini in tranzit, nu incalca regulile UE, ministrul Nahles a afirmat ca asteapta o decizie a Bruxellesului intre aprilie si iunie, in orice caz inaintea verii.
Omologul sau polonez a salutat "o decizie buna" din partea Berlinului si doreste ca Bruxellesul sa-si dea avizul "cat mai curand posibil".
Germania practica de la 1 ianuarie un salariu minim de 8,50 euro brut pe ora. Este singura tara care nu acorda exceptii pentru salariatii in tranzit, unde intra in special transportatorii, care nu petrec decat cateva ore pe teritoriul german pe un traseu care duce, spre exemplu, din Polonia in Spania.