Transportatorii solicită Guvernului să intervină pentru aplicarea Ordonanţei privind tarifele maximale ale RCA, astfel încât piaţa să se deblocheze
'Autoritatea de Supraveghere Financiar[ nu a respectat termenii înţelegerilor din 14 şi 15 septembrie cu Guvernul şi transportatorii, stabilind un tarif maxim de 7.960 lei/an pentru autoutilitare peste 16 tone faţă de 7.500 lei conform protocolului semnat, prin includerea în calculul tarifelor maximale a unei cote de 30% pentru cheltuieli de administrare, şi nu 25% cum a fost stabilit în data de 14 septembrie 2016 la Guvern, în condiţiile în care este de notorietate practica acestora de a majora artificial cheltuielile pentru diminuarea bazei de impozitare (ex: plăţi servicii de închiriere mult peste preţul pieţei, s.a.)', se menţionează în comunicatul comun semnat de patronatele din transporturile rutiere UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI.
Astfel, patronatele solicită Guvernului şi ASF măsuri urgente pentru aplicarea OUG 54/14.09.2016 astfel încât începând cu data de 20 octombrie să producă efectele necesare deblocării pieţei RCA prin aplicarea tarifelor de primă maximale pentru următoarele 6 luni.
'Având în vedere situaţia actuală a transportatorilor care nu-şi pot permite plata extrem de mare şi nejustificată a poliţelor RCA, situaţie care distorsionează major piaţa transporturilor rutiere din România, solicităm calcularea tarifului primei RCA ţinându-se cont de propunerile justificate ale transportatorilor şi aplicarea începând cu data de 20 octombrie 2016 a noilor tarife maximale. Nerespectarea acestor condiţii va încuraja comportamentul abuziv cu tendinţe de monopol în piaţă al asigurătorilor, ceea ce va determina în scurt timp reacţia transportatorilor prin reluarea protestelor la nivel naţional, total contraproductive pentru întreaga economie naţională şi cetăţenii ţării', se mai arată în comunicat.
Totodată, transportatorii susţin că, în acest moment, peste 15% din autovehiculele care formează capacitatea de transport rutier a ţării este blocată din lipsa resurselor financiare pentru reînnoirea poliţelor RCA, din cauza tarifelor mari, total nejustificate, practicate de către asiguratori în ultimele luni.
'Această situaţie se acutizează permanent şi determină efecte sociale deosebit de grave prin disponibilizări zilnice ale şoferilor şi personalului auxiliar care vor greva fondurile de asistenţă socială ale bugetului de stat şi aşa destul de împovărat', mai spun reprezentanţii transportatorilor.
Consiliul Concurenţei a anunţat joi că va analiza proiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea tarifelor RCA, însă nu pentru a verifica dacă sunt corecte calculele, ci pentru a se încredinţa că mecanismul astfel stabilit nu va crea discriminări pe piaţă.
"Consiliul Concurenţei va analiza proiectul de Hotărâre de Guvern din punctul de vedere al motivării condiţiilor de criză care au condus la această situaţie. De asemenea, această analiză va avea în vedere şi tarifele maxime de primă propuse de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară – n. r.), dar nu pentru a vedea corectitudinea calculelor şi a modelelor actuariale folosite, ci pentru ca mecanismul să fie rezonabil şi să nu creeze discriminări pe piaţă", se arată într-un răspuns al Consiliului Concurenţei.
Reprezentanţii instituţiei precizează că Legea concurenţei are ca scop protecţia şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
ASF trebuie să stabilească până cel târziu pe data de 20 octombrie plafoanele maxime pentru RCA care vor fi aplicate în următoarele şase luni.
AGERPRES