'Prin acest protest, am vrut să atragem atenţia asupra măsurilor neoprotecţioniste care au invadat sectorul transporturilor rutiere în ultima perioadă. Franţa va impune, de la 1 iulie 2016, transportatorilor rutieri români şi din alte state membre UE să le plătească şoferilor salariul minim din Franţa pentru operaţiunile de transport rutier internaţional efectuate pe teritoriul acestei ţări. Impactul acestei noi măsuri protecţioniste asupra sectorului de transport rutier este imens, aducând poveri administrative, organizaţionale şi financiare foarte mari şi conducând la creşterea dramatică a costurilor, pierderea competitivităţii, iar în cele din urmă excluderea de pe alte pieţe. Legea Macron se alătură, astfel, şi altor măsuri neoprotecţioniste din ultimii ani, care afectează libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor, precum Legea salariului minim din Germania – MiLoG (2015), legile naţionale adoptate de Franţa şi Belgia (2014), care interzic şoferilor profesionişti efectuarea odihnei săptămânale normale în vehicul, sau regulile naţionale privind cabotajul şi transportul internaţional, în Danemarca şi Finlanda (2013)', a declarat secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu.
O delegaţie formată din Radu Dinescu, secretarul general al UNTRR, Jan Buczek, preşedintele ZMPD, şi Vojtech Hromir, secretarul general al CESMAD BOHEMIA, a depus la Comisia Europeană o rezoluţie comună semnată de asociaţiile transportatorilor rutieri din cele 14 ţări, prin care se solicită Comisiei Europene măsuri urgente împotriva regulilor protecţioniste care afectează transportatorii rutieri în cadrul UE, respectiv anularea aplicării regulilor MiLoG şi Loi Macron operatorilor străini care efectuează transporturi rutiere internaţionale pe teritoriul Germaniei sau Franţei.
'Totodată, UNTRR a participat în data de 15 iunie 2016 la reuniunea grupului de lucru al Comitetului de Dialog Social European în sectorul transporturilor, alături de reprezentanţi ai Comisiei Europene, reprezentanţi ai IRU Bruxelles şi ai asociaţiilor UE, membre IRU, din Polonia, Grecia, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Estonia, Germania, Franţa, Spania, Suedia, Italia, precum şi reprezentanţi ai ETF – Federaţia Europeană a Lucrătorilor în Transporturi. Directoratul General pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune (DG EMPL) a prezentat propunerile Comisiei Europene de revizuire a Directivei din 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii şi dimensiunea detaşării în transportul rutier. Directiva se aplică transportului rutier, dacă anumite condiţii sunt îndeplinite. Condiţiile specifice vor fi tratate de DG Move, în cadrul iniţiativelor rutiere. Comisia Europeană admite că situaţia actuală nu este clară, considerând că există un consens privind aplicarea Directivei detaşării la cabotaj, precum şi cu privire la faptul că tranzitul este exclus, însă recunoscând că pentru celelalte tipuri de operaţiuni de transport internaţional aplicarea este neclară', se mai arată în comunicat.
UNTRR a precizat că Directiva detaşării nu poate fi aplicată sectorului transporturilor rutiere, având în vedere mobilitatea ridicată a angajaţilor din acest sector, solicitând ca, prin revizuirea directivei, transportul rutier să fie exclus din domeniul de aplicare al acesteia, similar modului în care este exclus transportul maritim – respectiv prin completarea art. 1 alin. (2) al actualei directive, în care se precizează că prevederile acesteia nu se aplica personalului navigant al întreprinderilor din cadrul marinei comerciale cu precizarea că Directiva detaşării nu se aplică nici personalului mobil din domeniul transporturilor rutiere.
"UNTRR a mai arătat că actuala Directivă a detaşării a determinat interpretări naţionale protecţioniste, precum Loi Macron – Franţa şi MiLoG – Germania, cu impact negativ asupra transportatorilor români şi din alte ţări", se mai arată în comunicat.
AGERPRES