Potrivit unui comunicat al FORT, în ultimele şase luni, Ministerul Transporturilor a reuşit ‘performanţa’ de a trece prin Parlament cele mai aberante măsuri cu privire la transportul rutier de pasageri, bazându-se pe lipsa de experienţă în transporturi şi de implicare în fenomenele economice şi sociale a multor parlamentari români.
"Astfel, ordonanţe ce modificau până şi Codul fiscal s-au strecurat nestingherite din comisie în comisie până ca senatorii sau deputaţii să reţină măcar unul din apelurile disperate fundamentate de transportatori. Conform unei noi ordonanţe cu privire la transportul pensionarilor şi veteranilor, ordonanţa ce ascunde interese financiare de peste 100.000.000 de euro, operatorii de transport ce nu mai au nici minimum de putere financiară să presteze servicii, sunt obligaţi să investească peste 2.000 de euro/vehicul pentru ca statul pe spinarea lor sa ofere în continuare facilităţi pasagerilor din categoriile defavorizate", se menţionează în comunicat.
FORT atrage atenţia că, în contextul în care persoane fizice neautorizate efectuează curse ilegale de transport intern şi internaţional beneficiind de un vid legislativ creat parcă special pentru a susţine ilegalităţile, MTI are în continuare datorii aferente unui an calendaristic faţă de operatorii transportatori de pasageri, fluxurile de călători pe care ar trebui să se bazeze orice transportator licenţiat sunt complet date peste cap de acelaşi Minister al Transporturilor, operatorii feroviari privaţi primesc subvenţii anuale de peste 60.000.000 de euro pentru a transporta aer, abuzurile autorităţilor judeţene şi locale se ţin lanţ, susţinând interese personale ale potentaţilor locali, operatorilor de transport nu le-a mai rămas decât speranţa că aceia pe care i-au ales să-i reprezinte în Parlament vor ţine cont de aspectele învederate de patronat, amendând "toate observaţiile şi invenţiile ministerului".