Vasile Ștefănescu, președinte COTAR, a declarat în exclusivitate pentru Capital că „situația este foarte gravă încă din 2014. Nu mai putem aștepta. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar pare să existe o înțelegere tacită între Guverm și asigurători pentru că nimeni nu pare să vadă nimic din ceea ce se întâmplă rău în domeniul RCA. Până pe 14-15 septembrie Guvernul are timp să reacționeze și să ia măsuri.
COTAR susţine că după un an de negocieri cu autorităţile, nemulţumirile transportatorilor au crescut în loc să se reducă, iar poliţa RCA s-a triplat ca valoare. Reprezentanţii COTAR propun transportatorilor ca, începând de vineri, toţi cei care sunt nemulţumiţi de situaţia actuală să amplaseze în partea dreaptă jos a parbrizului o coală A4 pe care să scrie cu litere mari: "PROTEST RCA". „Sunt invitaţi la această formă de protest şi cetăţenii, persoane fizice, cu autoturisme proprietate personală care sunt nemulţumiţi de valoarea RCA”, menționează oficialii COTAR.
COTAR propune ca în Bucureşti toţi posesorii de auto care vor trece, zilnic, prin faţa Guvernului şi a ASF între orele 9:00-17:00, să claxoneze. „Atunci Guvernul poate va observa, cu adevărat, problema RCA, cetăţenii ne vor întreba şi noi le vom expune problema noastră, încercând să îi facem să înţeleagă că şi ei sunt afectaţi şi să fie alături de noi, în toată ţara pe data de 14-15 septembrie 2016”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
De asemenea, COTAR propune ca începând de săptămâna viitoare, marţi 16 august 2016 (luni fiind zi liberă la nivel naţional, în fiecare primă zi lucrătoare a săptămânii (16,22,29) până la data protestului naţional, din data de 15 septembrie, autovehiculele de marfă să circule cu viteză redusă până la limita evitării oricărui pericol timp de minim 2 ore (între orele 10,00-12,00), în semn de avertisment. În comunicat se precizează că această metodă de avertizare este foarte uşor de dus la îndeplinit deoarece nu trebuie să se apeleze decât la autovehiculele din trafic şi să fie calculaţi timpii de încărcare/descărcare cu decalajul aferent. În zona de domiciliu sau a sediului social/punctului de lucru pot fi utilizate şi autovehicule care sunt în zonă, şi nu au încărcare/descărcare.
"Dacă Guvernul nu va fi sensibilizat şi nu va lua atitudine, atunci pe data de 14-15 septembrie vom generaliza protestul la nivel naţional (adică transportul de persoane, taxi, marfă să fie oprit) şi nu vom relua lucrul până ce autorităţile nu vor rezolva problema taxei RCA", a mai spus Ştefănescu.