'UNTRR a atras atenţia că excluderea din schema de rambursare a operatorilor economici care se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare şi adoptarea termenului de două luni pentru aprobarea cererilor de rambursare vor conduce la majorarea tarifelor operatorilor de transport. Transportatorii vor fi obligaţi să majoreze tarifele cu 15% pentru a recupera pierderile provocate de acciza nerecuperabilă, majorare pe care au amânat-o în aşteptarea returnării accizei suplimentare', se spune în comunicatul UNTRR.
Potrivit UNTRR, consecinţa firească a adoptării Hotărârii de Guvern în forma menţionată este faptul că operatorii de transport rutier sunt obligaţi să alimenteze în afara graniţelor ţării şi să îşi echipeze vehiculele cu rezervoare cu o capacitate din ce în ce mai mare.
'Dacă, până anul acesta, transportatorii internaţionali reveneau în ţară cu rezervorul gol, acum alimentează cât se poate de mult în străinătate, acolo unde preţul carburanţilor este mult mai mic decât în România. Este firesc şi natural ca, dacă firmele au identificat un carburant mai ieftin în ţările vecine, să meargă şi să alimenteze de acolo. În această perioadă, nu consumul a scăzut, ci vânzările interne de carburanţi. Iar dacă mai mult de 13% – 15% din aceste vânzări s-au mutat afară, atunci bugetul nu a câştigat nimic din acciza suplimentară. Institutul Naţional de Statistică a arătat că în aprilie vânzările din România au scăzut cu 18,7%', se mai spune în comunicat.
SURSA: Agerpres