Frate, frate, dar podu’-i pe bani! O fi el pe bani, ati putea spune boieri dumneavoastra, dar nu asta conteaza, ci cine trage foloasele. Catalogata de Traian Basescu ca o nevoie a bulgarilor de a genera probleme, povestea celui de-al doilea pod peste Dunare care sa vina in ajutorul celui de la Giurgiu Ruse are de acum zece ani vechime.
Podul de la Giurgiu este, practic, singurul care leaga Europa de Turcia si deci de intregul Orient. Daca Europa nu vroia pe pod, trebuia sa apeleze la serviciile portului Constanta. Dar Europa a ajuns la concluzia ca nici podul si nici cel mai mare port la Marea Neagra nu mai este deajuns. Presiunile facute de Germania (mari interese economice in Balcani) si Grecia (interesata sa intre pe traseul petrolului prin portul Salonic) au izbutit sa aduca pe agenda Uniunii Europene construirea unui nou pod pe Dunare.
Trecand peste pozitiile tuturor cabinetelor postdecembriste care nu au gasit nici o sustinere economica in dimensiunea traficului cu Bulgaria care sa justifice constructia acestui pod, ajungem in momentul in care cele doua tari propun doua amplasamente diferite pentru constructia acestuia: partea romana sustine zona Turnu Magurele-Nicopole, iar cea bulgara a mers pe Vidin-Calafat. De partea lor, bulgarii au un studiu de fezabilitate realizat de firma de consultanta Alexander Gibb, studiu finantat de UE si care sustine ca cea mai rentabila varianta de constructie a podului este Vidin-Calafat.
Bulgarii vor face podul pe banii lor si ai UE
Romanii flutura si ei un alt studiu, realizat in 1997 de aceeasi firma de consultanta, care sustine contrariu: din punct de vedere economic coridorul IV Istanbul-Bucuresti-Budapesta este de preferat Coridorului VIII Burgas-Sofia-Skopje-Tirana-Bari. Varianta Turnu Magurele-Nicopole a partii romane beneficia initial si de sprijinul Greciei care, datorita rutei alese, isi vedea transformat portul de la Alexandropoulis in capatul unui important coridor de transport european. Grecii marseaza insa acum pe portul Salonic, pentru care exista importante surse de finantare din partea Germaniei.
UE sprijina, prin principalul sau platitor de taxe – Germania – constructia podului la Vidin-Calafat, fapt dovedit si prin siguranta afisata de autoritatile bulgare in privinta finantarii acestuia.
Bulgarii au comunicat partii romane ca isi asuma in totalitate finantarea constructiei care se ridica la aproape 1 miliard de dolari. Ministrul Traian Basescu sustine ca realizarea podului nu reprezinta o problema strict romano-bulgara, ci mai curand o problema a Uniunii Europene. De aceea, partea romana a jucat la negocierile de la Bruxelles dupa o alta strategie: a comunicat Uniunii Europene ca Romania nu are ca prioritate construirea unui pod peste Dunare.
Drept pentru care Romania nu este dispusa sa cheltuie bani in acest scop. In consecinta, daca bulgarii isi asuma raspunderea financiara, tot ei sa construiasca podul, iar amplasarea acestuia se poate face aproape oriunde, dar in asa fel incat sa se „lipeasca” la reteaua romaneasca de drumuri si cai ferate.
Chiar daca Bulgaria si-a asumat in totalitate finantarea constructiei podului, ramane de rezolvat finantarea dezvoltarii infrastructurii in zona Calafat. Cu aceasta ocazie, traseul Coridorului IV de transport paneuropean este schimbat, iar portul Constanta este lasat de izbeliste.
Constructia podului la Vidin-Calafat este sustinuta si de Ungaria. Ce are podul cu prefectura, v-ati putea intreba. Are. Pentru ca in prima faza aprobata de constructie a Coridorului IV care lega Budapesta de Instanbul trecand prin Arad, firmele maghiare au incercat sa obtina managementul constructiilor. Coridorul fusese desenat tangent la zonele Harghita si Covasna, lucru nedorit de autoritatile romane. S-a preferat deci valea Oltului; posibilitatile firmelor maghiare sa acceada la acest proiect au fost mult diminuate si nu este deloc de mirare ca, proverbul caprei vecinului, intarit de interesele economice comune ungaro-germane, faptul a dus la declaratii ale ministrului maghiar al apararii in fata oficialilor NATO in favoarea constructiei podului la Vidin-Calafat. Zona care, conchide ministrul Basescu, „nici nu ne deranjeaza, nici nu ne bucura”.     

Razboiul energiei

Romania a propus Bulgariei construirea unei rute de transport a energiei electrice catre Turcia, pentru compensarea pierderilor suferite prin acceptarea variantei bulgare de constructie a unui nou pod pe Dunare.
Cucerirea pietelor energetice turcesti, grecesti si italiene de catre Romania este ingreunata de taxele de transport extrem de ridicate pe care le percepe partea bulgara. Protectionismul bulgar impune ca pretul transportului energiei sa reprezinte 20% din costul de productie, ajungandu-se in acest fel la preturi de 6-7 USD/MW, in timp ce taxele normale de tranzitare sunt de 1,5-2 USD/MW. In aceste conditii, cu toata staruinta Conel de a-si face auzit numele pe piata balcanica, pretul energiei romanesti este total necompetitiv si visul romanesc este strivit de ceafa bulgareasca. Ca sa nu mai vorbim ca acest vis depinde de capacitatea UE de a pune piciorul in prag si a-i convinge pe bulgari sa renunte la Kozlodui. Venit in sprijinul acestei masuri, Traian Basescu propunea, in urma cu cateva luni, redeschiderea discutiilor pe marginea proiectului de construire, la Turnu-Magurele Nicopole, a unui baraj pe Dunare (acest proiect are o vechime de zece ani si prevedea constructia barajului la Islaz), obiectiv care ar fi reprezentat o alterntiva la inchiderea Kozloduiului. Propunerea lui Basescu a aprins din nou spiritele de la Sofia, presa de aici constatand ca Bulgaria este o victima a presiunilor marilor concerne occidentale care nu ii privesc cu ochi buni succesele repurtate in acapararea pietei energetice balcanice. Cu acelasi glas plin de suspine, bulgarii se plang de pozitia adoptata de partea romana in privinta tranzitului de gaze din Rusia catre Bulgaria, desfasurat pe teritoriul Romaniei. Taxele cerute pentru tranzitul gazului rusesc sunt mult mai mari – sustin bulgarii, in timp ce oficialii romani se plang ca oferta bulgareasca de pret pentru aceasta operatiune a fost injumatatita in comparatie cu anul trecut. Se pare ca vecinii mizeaza pe interventia rusilor in problema tranzitului de gaze.    

Razboiul ecologic

Miza miroase a verde si este verde ca dolarii care ar trebui sa se napusteasca in conturile celor care vor invinge. Avand in vedere cunoscuta pozitie a UE in problema ecologiei, bulgarii nu au precupetit nici un efort pentru a demonstra comunitatii internationale cat de mult poluam zona. Stirile despre poluarea de sorginte romana, care trece Dunarea si afecteaza cresterea odraslelor bulgaresti au devenit nelipsite in paginile ziarelor din tara vecina. Vizate au fost in general combinatele chimice construite in vechiul regim la granita cu Bulgaria. Pentru doua tari membre ale acordului CEFTA si semnatare ale Pactului de stabilitate, atacurile suna cam asa: avem o tara cu o industrie pe care nu mai poate sa o duca – Romania – care a reusit sa se impuna pe piata balcanica prin preturi mici la produsele chimice. In aceasta industrie nu prea s-a mai investit de vreo zece ani. Din cauza unor atacuri legate de poluarea din aceasta industrie lovim in combinat, determinand scaderea pretului sau de achizitie sau chiar inchiderea lui. Avem cealalta tara – Bulgaria – pregatita sa cumpere aceste combinate la preturi derizorii – vezi cazul Doljchim. Pentru ca nici romanii nu sunt usa de biserica, anul trecut in septembrie s-a convenit la nivel de ministere ale mediului sa se renunte la aceste atacuri pentru ca, ambele tari fiind lipsite de echipamente ecologice performante, nu se poate stabili cu exactitate care este sursa exacta a poluarii.    

Razboiul centralelor nucleare

Miza cea mare este ocuparea pietei turcesti, cu posibilitati de extindere in Grecia si Italia. Pentru Romania, aceasta ar insemna un balon de oxigen, tinand cont de scaderea drastica a consumului de energie manifestata la nivel national in ultimii ani si de existenta unei puteri instalate in sistemul energetic de trei ori mai mare decat consumul total. Pentru bulgari inseamna un nou ghimpe in coasta, tinand cont de faptul ca ei deja sunt prezenti pe piata turca si nu au nevoie de concurenta. Batalia a izbucnit pe doua planuri: atacati direct de Uniunea Europeana, care a recomandat statului bulgar inchiderea Kozloduiului, bulgarii ne-au atacat la randul lor prin invaluire, tintind tocmai catre Cernavoda, centrala nucleara care ar deveni, prin micsorarea capacitatilor de productie bulgaresti, liderul pietei balcanilor. Ca atare, presa bulgara, incurajata de declaratiile sforaitoare ale diversilor oficiali de la Sofia, a sustinut cu tarie ca Cernavoda, si nu Kozlodui este adevarata amenintare nucleara din Balcani, lovind direct in firma canadiana furnizoare a reactoarelor CANDU cu care functioneaza centrala romaneasca. Romanii nu s-au abtinut la randul lor sa tropaie, mult prea devreme, la auzul recomandarii UE de a inchide reactoarele de la Kozlodui, prea repede, spunem, pentru ca bulgarii nu se grabesc sa o faca, chiar daca de acest lucru depindea – teoretic – inceperea negocierilor de aderare la UE.tr
r
Razboiul deseurilorr
r
Va plictisim, probabil, spunandu-va ca miza este tot cea energetica, de data aceasta fiind insotita si de transporturi. Tranzitul deseurilor de la Kozlodui catre Rusia, pe teritoriul Romaniei este o problema indeajuns de veche incat sa poata fi folosita, in acest caz, de partea romana ca parghie de lucru in razboi. Miza energetica este simpla: in primul rand centrala bulgareasca a semnat un contract cu rusii, care o aprovizioneaza cu combustibil nuclear, sa ii livreze deseurile inalt active. Bulgarii nu au depozite de deseuri nucleare pe termen lung, un motiv in plus pentru UE sa strambe din nas la auzul numelui Kozlodui. In al doilea rand, tranzitul se face pe teritoriul Romaniei. Anul trecut s-a incercat trimiterea unui astfel de transport pe Dunare. Cu toate ca autoritatile romane si-au dat acceptul, bulgarii au trebuit sa-si intoarca deseurile in patria – mama pentru ca nu au primit aviz de tranzit de la Republica Moldova. Desi am avizat favorabil transportul deseurilor bulgaresti pe Dunare, acum strambam din nas. Romania a ajuns la concluzia ca transportul deseurilor pe slep nu este tocmai indicat din motive de securitate (se poate scufunda barja cu tot cu incarcatura si mor pestii – aceasta in conditiile in care containerele in care se transporta deseurile sunt supersecurizate) deci rebuie facut pe uscat. Iar noi nu prea avem drumuri atat de bune. Aici intervine miza transportului care ar insemna importante fonduri cheltuite pentru modernizarea Coridorului de transport IX Nord-Sud care leaga Sankt Petersburg si Moscova de Bucuresti si Giurgiu. tr
r
r
Istoria divergentelor romano-bulgarer
r
1993 – Romania si Bulgaria au convenit asupra construirii unui nou pod pe Dunare. Suntem in plin razboi iugoslav;r
1995 – apar primele divergente asupra construirii podului. Romania propune trei variante la granita fluviala estica, in timp ce bulgarii merg pe mana unei variante vestice. UE cere partilor sa se invoiasca asupra amplasamentului pana in primavara lui 1996;r
1995-1996 – continua razboiul declaratiilor, fiecare parte mergand pe variantele propuse initial. Consiliul pentru politica regionala din guvernul bulgar decide amplasarea celui de-al doilea pod intre localitatile Lom-Rastu sau Vidin-Calafat;r
1997 – chiar daca ministrul transporturilor, Traian Basescu, insista asupra lipsei de eficienta economica a construirii unui nou pod, la 20 octombrie, Romania si Bulgaria semneaza un protocol de intentie pentru construirea a doua noi poduri peste Dunare, unul rutier si unul feroviar;r
1999 – premierul bulgar, Ivan Kostov, declara in plenul Adunarii Nationale a tarii ca Bulgaria este dispusa sa gaseasca surse de finantare externa pentru construirea podului la Vidin – Calafat. Desi se inregistreaza progrese pe parcursul derularii conflictului din Kosovo, partea romana arunca in scena posibilitatea solicitarii unor daune in cazul in care amplasarea podului va dezavantaja Romania;r
decembrie 1999 – Romania isi da acordul de principiu pentru constructia podului la Vidin – Calafat, dar propune elaborarea unui pachet de masuri care sa compenseze pierderile partii romane, mai precis construirea unei rute de transport a energiei catre Turcia.