Din 18 mai, Societatea de Transport Bucureşti (STB) va scoate în traseu toate autovehiculele din parcul auto circulant, astfel că transportul în comun va funcţiona la capacitate maximă, informează marţi Primăria Capitalei.
„Accesul în mijloacele STB va fi limitat, călătorii vor putea ocupa numărul de scaune din autobuze, troleibuze, tramvaie, precum şi un rând în picioare, respectând distanţa regulamentară de 1,5 m. Urcarea călătorilor în autovehiculele STB se va face doar prin uşa din faţă, iar coborârea pe celelalte uşi”, informează Primăria Capitalei, potrivit agerpres.ro
Dezinfectare cu substanţe care distrug virusurile
Potrivit PMB, toate vehiculele sunt „dezinfectate cu substanţe care distrug virusurile„, iar STB dezinfectează şi staţiile de aşteptare, cu mobilierul aferent, aflate în administrarea sa.
„Pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, recomandăm tuturor bucureştenilor care folosesc mijloacele de transport în comun să îşi protejeze nasul şi gura cu măşti medicale sau confecţionate din material de bumbac, dar şi ochii, cu ochelari (de vedere sau de soare). Călătorii sunt rugaţi să respecte, de asemenea, şi noile reglementări privind distanţarea socială”, precizează primăria.
Pentru respectarea noilor reguli de acces în mijloacele de transport în comun, în punctele de transbordări masive şi cu trafic intens, călătorii vor fi îndrumaţi la accesul în vehicule de către controlorii STB, sprijiniţi de Poliţia Locală, mai arată PMB.