Este stipulată reducerea, începând cu 1 ianuarie 2015, a conţinutului maxim permis de sulf în combustibilii marini utilizaţi, de la 1,5% la 0,1%, în zone precum Marea Baltică, Marea Nordului şi Canalul Mânecii. Pe de altă parte, în alte zone, reducerea va fi mai mare – de la 4,5% la 0,5%. Aceste reduceri vor trebui să se realizeze până la 1 ianuarie 2020.
Practic, documentul Comisiei revizuieşte Directiva privind conţinutul de sulf din anumiţi combustibili lichizi şi încorporează noile standarde ale Organizaţiei Maritime Internaţionale în dreptul UE.
Navele nu vor fi însă obligate să utilizeze combustibili cu conţinut scăzut de sulf, ci li se va permite utilizarea unor tehnologii echivalente, cum ar fi instalaţiile pentru epurarea gazelor arse.
Propunerea ar trebui să fie introdusă progresiv din 2015 până în 2020. În 2012, Comisia va elabora o serie de măsuri pe termen mediu şi lung în cadrul unui „set de instrumente pentru un transport pe apă sustenabil”, care să promoveze transportul competitiv pe distanţă scurtă.
Comisia Europeană este conştientă că noile reglementări vor genera dificultăţi pentru sectoarele implicate, dar susţine că va exista o diminuare semnificativă a costurilor de punere în conformitate ca urmare a utilizării tehnologiilor alternative de reducere a emisiilor. De asemenea, utilizarea unor astfel de tehnologii va stimula inovarea şi folosirea eficientă a resurselor.
Pe de altă parte, se estimează că beneficiile aduse sănătăţii publice se vor ridica la 15-34 miliarde euro, sumă care depăşeşte cu mult costurile estimate ale implementării măsurilor propuse de Comisie, care se situează între 2,6 şi 11 miliarde euro.
Propunerea Comisiei se înscrie în eforturile de soluţionare a problemelor legate de calitatea aerului şi precede o revizuire mai vastă a politicilor în domeniul aerului, ce urmează să fie efectuată înainte de 2013.
În elaborarea acestei propuneri, Comisia Europeană s-a consultat cu factorii implicaţi. De asemenea, Comisia s-a bazat pe diverse studii privind costurile şi beneficiile măsurilor planificate şi potenţialul lor impact asupra sectorului transporturilor maritime.
Mijlocul de propulsie tradiţional utilizat de navele maritime este păcura grea, un derivat al ţiţeiului.
Păcura grea poate avea un conţinut de sulf de până la 5 %; în comparaţie cu aceasta, conţinutul de sulf al combustibililor utilizaţi de camioane sau autoturisme nu trebuie să depăşească 0,001 %.
Emisiile de dioxid de sulf pot cauza ploi acide şi pot genera pulberi în suspensie. Aceste pulberi sunt periculoase pentru sănătatea umană. Ele produc boli respiratorii şi cardiovasculare şi reduc speranţa de viaţă în UE cu până la doi ani.
Transportul maritim: Emisiile de dioxid de sulf reduse cu până la 90%
18 iulie 2011, 16:15
Ultima modificare în 18 iulie 2011, 19:15
Un proiect de act legislativ adoptat de Comisia Europeană şi dat publicităţii pe 15 iulie prevede o serie de propuneri în scopul diminuării emisiilor de dioxid de sulf cu până la 90% şi a emisiilor de pulberi în suspensie cu până la 80%. Este vorba de emisiile generate de combustibilii utilizaţi în transportul maritim.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- «Nicolae Grigorescu», o semnătură care valorează sute de mii de euro
- Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană salută dublarea bugetului de patrimoniu cultural
- Campionul Ivan Patzaichin vrea să pună vâsle României
- Summit extraordinar al Zonei euro privind criza datoriei
- Rupert Murdoch îşi cere scuze în presa britanică
- Somalia se află în stare de „catastrofă umanitară”
- Oprescu: Premierul şi-a declarat disponibilitatea de a acoperi 70% din costurile la Stadionul Naţional
- Patru din zece spanioli sunt de acord cu expulzarea şomerilor străini
- Liderii sindicali, invitaţi la dialog de directorul RATB
- Fiul unui fost secretar de stat, hoţ de maşini de lux