În următorii ani, România trebuie să se conformeze standardelor Uniunii Europene şi în ceea ce priveşte transportul public nepoluant. Pentru dezvoltarea proiectelor, însă, autorităţile locale au nevoie de fonduri consistente. Astfel, în noiembrie se lansează un “Ghid” special în acest sens.
Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă, care sunt pregătite în mai multe orașe din Romania, vor reprezenta un impuls în privința modernizării transportului public cu vehicule nepoluante. Însă, de departe, cel mai mare stimulent pe piața transportului public îl vor constitui fondurile europene nerambursabile puse la dispoziție pentru achiziția de vehicule puțin poluante, potrivit datelor companiei ETL Business Plus. După cum a anunțat Autoritatea de Management a POR, Ghidul pentru Prioritatea de investiții 4.1 dedicată mobilității urbane va fi lansat în luna noiembrie 2016, urmând ca în decembrie să fie lansat apelul de proiecte care va fi închis în luna iunie 2017.
Pană la apariția acestor ghiduri, autoritățile locale care pot accesa aceste fonduri și-au anunțat deja intenția de a achiziționa astfel de vehicule pentru a-și înnoi flota de autobuze sau parcul de tramvaie, acesta din urmă în special pentru a valorifica lucrările de modernizare a liniilor care au beneficiat de fonduri europene in exercițiul financiar anterior, 2007-2013.
Potrivit datelor din piaţă, doar 4% din energia folosită în transport este regenerabilă, față de ținta de 10% care a fost asumată de UE pentru 2010, conform aceloraşi date. România a transpus în plan legislative politicile UE în acest domeniu, iar o serie de strategii naționale stipulează, în plus, preocupările pentru protecția mediului și dezvoltarea durabilă. Ţintele europene în privința energiei regenerabile și a emisiilor cu efecte de gaz de seră sunt asumate și de Romania prin Programul Național de Reformă. Dacă în privința ponderii energiei regenerabile în consumul final brut de energie, țara noastră este deja foarte aproape de ținta propusă pentru 2020, de 24%, în privința folosirii acestor surse de energie regenerabilă în transporturi, trebuie luate măsuri semnificative.
De altfel, în Strategia Naţională a Romaniei privind Schimbările Climatice se prevede că „un rol important in reducerea emisiilor transport îl joacă transportul rutier. Pentru acest segment de transport se vor optimiza mijloacele de transport în comun (trenuri, autobuze, troleibuze, tramvaie), infrastructura necesară pentru o bună eficientizare a funcţionării acestora şi vor fi incurajate formele de transport alternativ (ciclismul, car-pooling, car-sharing etc) pentru a repre–zenta o alternativă atractivă pentru transportul motorizat individual”, mai reiese din datele ETL Business Plus.