În ultimele două luni s-au finalizat auditurile și rapoartele de due diligence făcute de PricewaterhouseCoopers și Jacobson Londra și au fost oferite potențialilor finanțatori, care în următoarele săptămâni vor face ofertele angajante, se arată într-un comunicat al companiei Chimcomplex.
“Încheierea cu succes a acestei tranzacții este de importanță capitală pentru relansarea industriei chimice din România, având ca obiectiv integrarea și dezvoltarea unui complex industrial ce va deveni unul dintre cei mai importanți jucători din industria chimică românească și din Europa de Sud Est”, a declarat Virgiliu Băncilă, președintele Chimcomplex.
Chimcomplex Borzeşti, firmă aparţinând grupului SCR controlat de omul de afaceri clujean Ștefan Vuza, şi-a asumat investiţii de 117 milioane euro în primii trei ani după achiziția Oltchim și de 450 milioane euro începând cu anul patru.
Investitorul a mai anunţat că, recent, a avut o serie de întâlniri la Londra pentru obţinerea finanţării necesare tranzacţiei şi că înregul proces de obţinere a banilor va fi încheiat în curând.
Compania Română de Chimie va integra platformele industriale de la Chimcomplex Borzești și Oltchim Râmnicu Vâlcea după încheierea tranzacției de cumpărare de către Chimcomplex Borzești a grupelor de active 1-5 și parțial 7 de la Oltchim.
În toamna anului trecut, administratorii Oltchim au scos la vânzare o serie de active, la preţuri pornind de la 7,7 milioane de euro (pentru 1.010 vagoane de marfă) şi ajungând la 45,3 milioane de euro pentru Uzina Petrochimică VCM/PVC sau 59,4 milioane de euro pentru Uzinele Propilenoxid şi Polioli. În total, nouă pachete de active, în valoare totală de 307 milioane de euro.
În urma licitaţiilor şi negocierilor, Chimcomplex Borzeşti şi-a adjudecat într-un final cea mai mare parte a clădirilor, terenurilor şi echipamentelor Oltchim (respectiv cinci pachete şi o parte din cel de-al şaselea), pentru 127 de milioane de euro plus TVA.