Comisia Europeană a aprobat, chiar dacă doar condiționat, tranzacția care va reforma complet piața energiei din Germania, dar și din mai multe țări din Europa de Sud Est. E.ON, companie cu o prezență semnificativă și în România, va putea achiziționa Innogy, o subsidiară a principalei sale rivale, RWE. Se reconfigurează astfel piața energiei din Germania, în contextul în care țara cu cea mai puternică economie din Europa a anunțat că renunță la energia atomică, până în 2022.
Grupul german E.ON are undă verde de la Comisia Europeană (CE) pentru achiziționa subsidiara specializată în energie regenerabilă a rivalei sale RWE. Totuși, conform decizie CE, care vrea să evite distorsionarea pieței, în cadrul tranzacției vor avea loc și schimburi de active în sens invers, adică dinspre E.On către RWE.
Pentru a răspunde temerilor antitrust ale Uniunii Europene, E.ON a acceptat să vândă părţi din afacerea sa de electricitate din Ungaria, activele din domeniul energiei şi gazelor ale Innogy din Cehia, a întrerupt operarea celor 34 de staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice de pe autostrăzile germane şi a renunţat să mai ofere încălzire pentru majoritatea clienţilor săi din Germania, notează Reuters.
Conform unui viitor acord, cele mai mari companii de utilităţi din Germania nu vor mai concura una împotriva celeilalte. E.ON nu va mai produce electricitate şi se va concentra pe reţelele operaţionale de energie şi vânzarea electricităţii către consumatorii finali.
În principiu, acordul implică schimburi de active şi de acţiuni, ca parte a restructurării majore a pieţei energiei din Germania, într-o perioadă în care cea mai mare economie europeană renunţă la combustibilii clasici în favoarea energiei regenerabile.
În prima etapă, vânzarea Innogy va avea ca rezultat deţinerea unei participaţii minoritare de către RWE în E.ON.
Astfel, E.ON va achiziţiona întreaga participaţie de 76,8% deţinută de RWE în Innogy, iar RWE va deţine în schimb 16,7% din E.ON. De asemenea, E.ON va face o ofertă acţionarilor minoritari ai Innogy, care evaluează compania la 40 de euro per titlu, sau aproximativ 22 de miliarde de euro în total. Vineri, acţiunile Innogy au închis la 34,53 euro.
RWE va face o plată în numerar de 1,5 miliarde de euro către E.ON.
Obiectivul E.ON este să se concentreze pe retail, reţele de energie şi soluţii pentru clienţi, în timp ce RWE va prelua generarea energiei regenerabile a ambelor companii.
De asemenea, E.ON va transfera către RWE majoritatea afacerii sale de energie regenerabilă şi interesele minoritare deţinute de subsidiara sa PreussenElektra în centrale nucleare operate de RWE.
E.ON este principalul furnizor și distribuitor de gaze și energie electrică în regiunea Moldova din România.