Prinţul Harry negociază intens cu oficialii băncii Goldman Sachs crearea unui brand de familie, împreună cu Meghan. Experţii estimează că brandul „Sussex Royal” ar putea aduce venituri colosale cuplului britanic, de peste un miliard de lire, în următorii 10 ani.
După cum scrie publicaţia Daily Mail, se pare că primele discuţii cu renumita instituţie financiară americană au început încă din luna noiembrie a anului trecut, când cuplul roial a decis să renunţe la toate atribuţiile şi înadatoririle regale.
Cea mai bănoasă înţelegere din istoria SUA
„Harry şi Meghan vor câștiga o avere, fie prin discursuri, fie prin activităţile de ambasadori pentru diferite cauze. Este o strângere de mână care valorează peste un miliard de lire sterline”, a declarat influentul agent de relaţii publice Mark Borkowski. De altfel, analiştii financiari cred că o astfel de legătură în lumea bancară i-ar putea ajuta pe cei doi să facă o avere colosală, însă colosul Goldman Sachs încă se luptă cu stigmatul de a fi provocat criza financiară din 2008, speculând ulterior falimentul clienţilor săi.
Săptămâna trecută, Harry şi Meghan au avut prima lor apariţie publică după ce au părăsit Casa Regală britanică, fiind prezenţi la o conferinţă a băncii JP Morgan, la Miami, în Florida. Cei doi au refuzat să detalieze scopul prezenţei lor la eveniment, unde s-au întâlnit cu mulţi dintre bogătaşii planetei şi celebrităţi precum legenda bachetului mondial Magic Johnson.
Prinţul Harry, la psiholog după decesul mamei sale
Presa engleză a speculat pe marginea subiectului, susţinând că ducii de Sussex s-au întors la Vancouver cu un avion privat pus la dispoziţie chiar de bancă şi că prezenţa şi discursul ţinut în cadrul conferinţei pe teme de sănătate mintală ar fi fost rasplătite de JP Morgan cu un milion de dolari. Cu această ocazie, prinţul Harry a povestit că a făcut terapie timp de șapte ani de zile după ce mama lui, prințesa Diana, a murit. După întâlnire, cuplul ar fi luat cina împreună cu alți invitați care au participat la eveniment.