Gigantul american Visa Inc va plăti 5,3 miliarde de dolari pentru achiziţionarea startup-ului de software Plaid, pentru a-şi extinde prezenţa într-un sector cu o dezvoltare rapidă: tehnologie financiară (fintech), transmit Xinhua şi Reuters.
Tranzacția începutului de an
Tehnologia Plaid dă posibilitatea oamenilor să-şi conecteze în siguranţă conturile bancare cu aplicaţiile mobile ale altor firme fintech, cum ar fi Zelle, Venmo, Acorns şi Chime, pentru a-şi gestiona mai uşor finanţele. Plaid susţine că unul din patru americani cu cont bancar foloseşte sistemele sale.
„Plaid este un lider în lumea fintech aflată în creştere rapidă”, a afirmat preşedintele şi directorul general al Visa, Al Kelly.
Înfiinţată în 2013 şi conectând în prezent peste 11.000 de instituţii financiare din SUA, Canada şi Europa, Plaid va putea ajuta Visa să-şi extindă propria sa afacere şi va crea noi oportunităţi, atât în SUA, cât şi în restul lumii, se arată într-un comunicat al Visa.
Tranzacţia ar urma să se finalizeze în următoarele 3-6 luni, în funcţie de obţinerea aprobării autorităţilor de reglementare, conform Agerpres.