Tranzacție de un miliard de dolari în lumea cosmeticelor. Un gigant american preia pachetul majoritar al unei companii care a avut vânzări nete de aproximativ 460 milioane de dolari în perioada ianuarie 2020 - ianuarie 2021.
Tranzacție de un miliard de dolari în lumea cosmeticelor. Succesul înregistrat de Deciem Beauty Group, firma mamă a brandului de îngrijire a pielii Ordinary, a făcut ca Estée Lauder să își dorească achiziționarea pachetului majoritar al companiei.
Contractul prevede ca în următorii trei ani Estée Lauder să achiziționeze integral Deciem Beauty Group.
Tranzacție de un miliard de dolari în lumea cosmeticelor
Gigantul american din industria cosmeticelor de lux Estée Lauder a anunţat marţi că a oferit aproximativ un miliard de dolari pentru a deveni acţionar majoritar al Deciem Beauty Group, firma mamă a brandului de îngrijire a pielii Ordinary, transmit MarketWatch şi Reuters.
În primă fază, Estée Lauder îşi va majora participaţia de la 29% la 76%, plătind un miliard de dolari, iar după trei ani va achiziţiona integral compania, preţul fiind stabilit în funcţie de viitoarea performanţă a companiei.
Tranzacţia evaluează Deciem la 2,2 miliarde de dolari.
În perioada ianuarie 2020 – ianuarie 2021, Deciem a avut vânzări nete de aproximativ 460 milioane de dolari, cele mai mari pieţe ale sale fiind Statele Unite, Marea Britanie şi Canada.
Tranzacţia ar urma să se finalizeze în trimestrul doi din 2021 şi nu va afecta rezultatele financiare anuale ale Estée Lauder.
Companie inovativă și avansată tehnologic
Fondată în 1946, Estée Lauder s-a remarcat a fi o companie inovativă și avansată tehnologic și a câștigat o reputație la nivel mondial pentru eleganță, lux și calitate superioară.
Produsele companiei vin cu promisiunea de a menține cele mai ridicate standarde de excelență.
Prin cercetări extensive și evaluări riguroase ale produselor, Estée Lauder oferă produse de skincare, makeup și parfumerie care sunt atât delicate cât și extrem de eficiente.
Produsele Estée Lauder sunt vândute în peste 135 de țări și teritorii. În România, ele sunt disponibile în magazine partenere și online, pe www.esteelauder.ro .
Fondatoarea companiei, Estée Lauder, a fost nepoata unui chimist maghiar, fiind instruită în arta cremelor pentru față de la o vârstă fragedă.