Grupul Fiat Chrysler Automobile și-a vândut divizia de componente auto Magneti Marelli rivalului nipon Calsonic Kansei cotra sumei de 6,2 miliarde euro.
La jumătatea lunii iulie, Fiat Chrysler a demarat procedura de separare a diviziei care produce componente auto – Magneti Marelli – de restul companiei, în vederea unei posibile introducere la bursă, fără a exclude alte posibilităţi pentru această divizie care produce sisteme de iluminat, sisteme de transmisie şi echipamente electronice.
Odată cu preluarea Magneti Marelli de către Calsonic Kansei va lua naştere un producător de echipamente cu o anvergură mondială, cu o cifră de afaceri de aproximativ 15,2 miliarde euro şi 65.000 de angajaţi de la Tokyo şi până la Milano, au precizat cele două companii într-un comunicat comun difuzat luni.
Această vânzare este prima tranzacţie majoră încheiată de noul director general de la Fiat Chrysler Automobiles, Mike Manley, cel care a preluat acest proiect de la predecesorul său Sergio Marchionne. Până la urmă, FCA a optat pentru vânzarea Magneti Marelli în loc de listarea sa la bursă după ce condiţiile de pe piaţa bursieră s-au deteriorat din cauza tensiunilor comerciale şi incertitudinilor politice din Italia.
Fondul american KKR a preluat firma Calsonic Kansei de la Nissan Motor Co. şi alţi acţionari în 2016. Între timp, fondul american s-a angajat să ajute producătorul japonez, al cărui principal client este Nissan, să se dezvolte pe plan internaţional.
Italienii de la Magneti Marelli au în România un centru de cercetare – dezvoltare la Cluj, în timp ce Calsonic Kansei produce la uzina din Prahova componente pentru răcirea motoarelor.