Inaugurată în 2010, Marina Limanu este una dintre cele mai mari marine private din România, având o suprafață de 30.000 mp și 670 metri deschidere la malul apei și un potențial de cheiaj de 260 ambarcațiuni. În prezent, Marina dispune de 40 de locuri pentru yachturi, la care se vor adăuga alte 40 până la sfârșitul lunii iunie. De asemenea, deține un restaurant și o sală de cursuri pentru training, ambarcațiuni cu vele și yacht-uri cu motor destinate închirierii sau activităților corporate. În cadrul Marinei își desfășoară activitatea și o școală de yachting – Romanian Yachting School.
Potrivit reprezentanților NauticLife, în următorii doi ani vor fi susținute investiții ample in Marină, direcționate pentru construcția unui hotel cu 40 de locuri de cazare, care va fi dat în exploatare în luna august anul acesta. Totodată, va fi dezvoltat un minicomplex rezidențial în zona marinei în următorii doi ani, vor fi suplimentate locurile de acostare pentru ambarcațiuni de la 40 la 260 de locuri, se va construi o bază completă de întreținere și reparații ale ambarcațiunilor în colaborare cu firma Boat&Yacht Service, cunoscută în această piață, și se va înființa o platformă proprie de service și alimentare cu combustibil.
În urma tranzacției, noul nume al Marinei Limanu a devenit LifeHarbour, compania urmând să treacă printr-un proces de rebranding și de integrare în grupul NauticLife. Alături de această firmă, în cadrul entităților din jurul firmei NauticLife își mai desfășoară activitatea: Pensiunea Pike Inn și Colegiul Nautic Roman.
“Derularea unei astfel de tranzacții într-o perioadă încă sensibilă la criză și pe o piață care înregistrează scăderi de la un an la altul, demonstrează încă o dată determinarea de a deveni o forță importantă pe această piață. Suntem în ipostaza unică în România de a oferi clienților noștri prin intermediul firmelor de profil servicii integrate: locuri de acostare la Marea Neagra, o ofertă completă de ambarcațiuni, închirieri de ambarcațiuni și yachturi cu vele și motor, servicii complete de echipare și service la școala de navigație, pensiune și cheiaj în Delta Dunării”, a declarat Octavian Pădeanu, CEO LifeHarbour.
La ora actuală, NauticLife este unul dintre cei mai mari furnizori de ambarcațiuni din România, fiind concesionar pentru câteva dintre cele mai prestigioase branduri de ambarcațiuni din Europa, precum: Beneteau, Raymarine și Buster. Compania deține două showroom-uri: unul în Tulcea, cu o suprafață de 320 mp și circa 600 mp curte și parking și al doilea în Mogoșoaia, cu o suprafață de aproximativ 1800 mp și circa 4000 mp curte și parking – acesta din urmă fiind și cel mai mare showroom de ambarcațiuni din România, care mai găzduiește caiace, motoare, bărci, accesorii pentru pescuit și vânătoare.
În 2011 NauticLife a vândut 34 de ambarcațiuni, având o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro și o cotă de piață de 30%, cu o perspectivă de a crește substanțial în următoarea perioadă. De la deschidere și până în prezent, NauticLife a susținut investiții în valoare de peste 3,5 milioane euro.
“Semnele observate până acum ne spun că piața va stagna în 2012, dar acest lucru se va întampla după trei ani consecutivi de scădere puternică, oprirea scăderii pieței urmând să aibă loc datorită creșterii apetitului de cumpărare”, a spus Octavian Firu, CEO NauticLife. Potrivit acestuia, un profil standard al cumpărătorului de ambarcațiuni în România presupune câteva caracteristici: ”ca poziție socială, ne adresăm unor persoane cu vârstă între 30 și 50 ani, dinamice, dornice de a-și petrece timpul în aer liber, cu un nivel mediu – superior de venituri”. De asemenea, o pondere importantă este reprezentată de pasionații de pescuit și vânătoare în Delta Dunarii. Sunt aceleași persoane care au fost interesate de ambarcațiuni și înainte de criză.
Odată cu finalizarea tranzacției de preluare, NauticLife și LifeHarbour devin împreună singurul furnizor din România care oferă servicii integrate: vânzări de ambarcațiuni ale celor mai mari producători mondiali și europeni, servicii complete de echipare și service ambarcațiuni, servicii portuare și de cheiaj, închirieri ambarcațiuni, servicii hoteliere într-un port turistic și școală de navigație.
Familia Marcu deține controlul companiei MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România.
Tranzacție pe piața de ambarcațiuni. Familia Marcu preia Marina Limanu
3 aprilie 2012, 12:31
Ultima modificare în 3 aprilie 2012, 15:31
NauticLife, unul dintre cei mai mari operatori de pe piața de ambarcațiuni din România, anunță finalizarea tranzacției de preluare în proporție de 100% a firmei Marina Limanu. În urma acestei preluări, familia Marcu deține pachetul majoritar, de 90%, iar Dorin Preda 10%.
Etichete: ambarcatiuni,
nauticlife,
tranzactie
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook