Surpriză în industria feroviară: după ce s-a asociat cu austriecii de la DONAU FINANZ GMBH pentru preluarea CFR Marfă, TRANSFEROVIAR GRUP, companie deținută de omul de afaceri Călin Mitică, este pe cale să perfecteze documentul prin care își schimbă proprietarul.
Potrivit unor surse din piață, cumpărătorul este tocmai DONAU FINANZ GMBH.
”Au bătut palma. Suma depășește 20 milioane de euro. Probabil că austriecii au văzut că există potențial pe această piață”, au adăugat sursele.
Contactat de Capital, Adrian Thiess, reprezentantul DONAU FINANZ GMBH în România, nu a dorit să comenteze.
UPDATE 17:20
Reprezentanţii Donau Finanz ne-au precizat că Adrian Thiess va urma să coordoneze grupul TFG, în câteva zile urmând să fie făcut public şi anunţul.
TRANSFEROVIAR GRUP este una dintre cele mai cunoscute companii din industria feroviară, cu afaceri de 44 milioane de euro în 2012. Anul acesta, în asociere cu DONAU FINANZ GMBH, a fost cât pe ce să cumpere CFR Marfă, însă a renunțat în ultimul moment.
Astfel, în cursa pentru pentru CFR Marfă a rămas doar Grup Feroviar Român, deținut de omul de afaceri Gruia Stoica.
Citiţi şi: Compania feroviară care permite călătorilor “să meargă cu Naşu” face profit