Tranzacţii de 753,5 milioane lei, marţi la BVB. Tranzacţiile cu obligaţiuni au totalizat 735,264 milioane lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, valoarea totală a tranzacţiilor ridicându-se la 753,518 milioane lei (169,155 milioane euro), din care 735,264 milioane lei (165,057 milioane euro) tranzacţii cu obligaţiuni.

Tranzacţiile cu acţiuni s-au ridicat la 16,945 milioane de lei (3,8 milioane de euro), iar cele cu certificate la 1,285 milioane de lei (288.491 euro). 

Cele mai semnificative schimburi au fost realizate cu acţiunile Electrica (6,537 milioane de lei), Banca Transilvania (4,137 milioane lei) şi Romgaz (1,867 milioane lei). 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o depreciere de 0,83%. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,76%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,59%. 

BET-NG, ce reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o depreciere de 0,66%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,75%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,47%. 

AGERPRES