Tranzacţii de aproape 5 milioane de euro la BVB

Indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a scăzut joi cu 0,52%, în timp ce rulajul pieţei de acţiuni s-a cifrat la 4,52 milioane euro, susţinut de tranzacţiile cu acţiuni Electrica şi Romgaz, precum şi de o tranzacţie specială cu acţiunile companiei farmaceutice Zentiva.

Au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 51 de companii, din care 18 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, iar 27 au scăzut.

Indicele BET-TR s-a depreciat cu 0,52%, indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,46%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a coborât cu 0,56%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a scăzut cu 0,88%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,88%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,67%.

AGERPRES