Valoarea totală a tranzacţiilor derulate săptămâna aceasta la Bursa de Valori Bucureşti s-a ridicat la 462,02 milioane lei, tranzacţiile cu acţiuni cumulând 458,9 milioane lei, cu 41,11% mai mult faţă de săptămâna anterioară, conform unei analize Puls Capital.
Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Transelectrica, în valoare de 226,1 milioane lei, Electrica – 85,1 milioane lei, Fondul Proprietatea – 51,6 milioane lei, Erste Group Bank – 15,8 milioane lei şi BRD-GSG – 15,6 milioane lei.
Potrivit analizei, tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 3 milioane lei, cu obligaţiuni 110.000 lei şi cele cu unităţi de fond – 160.000 lei.
De asemenea, în piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 54,5 milioane lei.
Indicii bursieri au înregistrat evoluţii negative, cuprinse între -2,98% pe indicele BET-NG, şi -1,24% pe indicele BET-FI.
Săptămâna aceasta, 19 titluri au avut evoluţii pozitive, 13 au fost stabile, iar 43 au avut evoluţii negative.
Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile MJ Maillis România, Teraplast şi Socep, de 25,71%, 12,25% şi, respectiv, 10,76%.
Cea mai mare scădere au avut-o titlurile Transelectrica, de minus 9,20%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Electromagnetica, de minus 8,26% şi Erste Group Bank, de minus 6,23%.
SURSA: Agerpres