Din aceasta valoare, aproximativ jumatate s-a realizat in cadrul a doua operatiuni deal cu titlurile Antibiotice Iasi si Banca Romana pentru Dezvoltare. Potrivit unor surse din piata, ambele tranzactii deal au fost realizate de SIF Oltenia Craiova, care si-a majorat astfel participatia de la Antibiotice cu 4,51%, pana la un nivel de 9,54%. Valoarea tranzactiei s-a ridicat la 34,5 miliarde lei. Tranzactia cu titlurile BRD a fost realizata tot de SIF Oltenia, din postura de vanzator, pachetul transferat reprezentand 0,16% din capitalul bancii. Valoarea transferului a fost de 33,9 miliarde lei.
Guvernul a ratificat Memorandumul suplimentar incheiat cu FMI
Potrivit acestui document, ratificat in sedinta de joi a Guvernului, fondul net de salarii aferent sectorului bugetar va inregistra o crestere medie de trei procente, in termeni reali, masura care va fi aplicata concomitent cu reducerea personalului si limitarea costurilor salariale din cele 82 de intreprinderi de stat monitorizate.
Memorandumul mai stabileste ca in 2003 sa nu fie operate alte reduceri de impozite (precum introducerea unor cote reduse la taxa pe valoarea adaugata sau la impozitul pe venit),iar ajutoarele pentru incalzire sa nu fie majorate cu un procent peste rata inflatiei. Alte prevederi vizeaza imbunatatirea gradului de incasare a facturilor la utilitati, inclusiv prin intreruperea furnizarii de energie pentru utilizatorii industriali si distribuitorii de energie termica restantieri la plata facturilor.
Un nou hotel Continental la Constanta
Lantul Continental va incepe, spre sfarsitul anului, lucrarile de constructie la un nou hotel, in Constanta, investitia fiind estimata la zece milioane de dolari, a declarat Radu Enache, presedintele lantului hotelier Continental. Hotelul va avea 150 de camere, galerie comerciala, discoteca, restaurant, bar de zi si bar de noapte.
In prezent, zece hoteluri fac parte din lantul Continental: Bucuresti, Arad, Cluj, Oradea, Sibiu, Suceava, Targu Mures si Turnu-Severin. Acestora li se adauga un motel la Portile de Fier si hotelul Ibis din Bucuresti, aflat sub managementul firmei Accor.
Rehau construieste o fabrica de tubulatura din PVC
Compania Rehau Romania, subsidiara grupului german Rehau, producator de materiale din polimeri, va investi aproximativ cinci milioane de dolari in constructia unei fabrici de tubulatura din PVC si polietilena, la Sibiu.
Fabrica va furniza tubulatura pentru alimentarile cu apa si gaze, pentru canalizare si drenaj, precum si profile pentru industria auto.
Directorul general al Rehau Romania, Emil Pop, a afirmat ca aproximativ 80% din productia fabricii va fi destinata pietei interne, iar restul va fi orientata catre pietele de profil din Bulgaria, Serbia si Republica Moldova.
JTI a investit 20 de milioane de dolari in propria retea de distributie a tigaretelor
La sfarsitul saptamanii trecute compania multinationala JTI si-a lansat noul sistem de vanzare si distributie a tigaretelor produse. Pentru crearea retelei proprii de distributie, JTI a investit, in ultimii doi ani, circa 20 de milioane de dolari, au fost create peste 400 de noi locuri de munca, iar flota de masini a fost innoita cu peste 300 de autoturisme noi. Totalul investitiei JTI pe piata romaneasca, din 1993 si pana in prezent, se ridica la circa 100 milioane de dolari.
Avize de infiintare pentru parcurile industriale Cluj si Jibou
Ministerul Dezvoltarii si Prognozei a aprobat acordarea titlurilor de parc industrial pentru societatea Tetarom SA Cluj si societatea Parc Industrial SRL Jibou, acestea alaturandu-se celor existente deja la Mija si Moreni, in judetul Dambovita, si celui de la Bolintin Deal, situat in apropierea Bucurestiului.
Parcul Tetarom va fi amplasat pe o suprafata de 26 de hectare, in partea de vest a orasului Cluj Napoca, si include un complex de spatii destinate productiei in domeniul industriilor nepoluante, in special electronica, electrotehnica si tehnologii de varf. Proiectul, inclus in zona economica vest, beneficiaza de o finantare nerambursabila din fonduri Phare, in valoare de patru milioane de euro, la care se adauga trei milioane de euro, fonduri de la bugetul de stat si din partea Consiliului Judetean.
Parcul industrial Jibou se va intinde pe o suprafata de 22 de hectare, pe un platou situat in apropierea orasului Jibou, si beneficiaza de finantare Phare in valoare de 2,6 milioane de euro si un milion de euro din partea autoritatilor locale si de la Fondul National de Dezvoltare.
Prognoza privind inflatia pe septembrie: sub 1%
Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (MDP) estimeaza pentru luna septembrie o rata a inflatiei sub 1%, in conditiile in care, in primele zece zile ale lunii, acest indicator s-a situat la nivelul de 0,4%, a declarat Mircea Panaite, secretar de stat pe probleme de prognoza in cadrul MDP. „Pe baza evolutiilor din anii anteriori, concluzionam ca inflatia poate cobori sub 19% la sfarsitul acestui an, fata de prognoza initiala, de 22%”, a spus Panaite. In luna august, rata inflatiei a fost de 0,8%, pe ansamblul primelor opt luni cresterea preturilor de consum ale populatiei situandu-se la 10,7%.