În luna iunie a acestui an, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la peste 158,9 milioane euro, sumă mai mică cu 6,47% comparativ cu aceeaşi lună în 2015. Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, valoarea tranzacţiilor a crescut cu 463%, la peste 26,08 milioane de euro, în primele 6 luni din acest an.
Titlurile Băncii Transilvania, Romgaz şi Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate pe bursă, pe segmentul principal, în luna iunie.
Cu acţiunile Băncii Transilvania au fost realizate 10.730 de tranzacţii, în valoare de peste 255,4 milioane lei, cu cele ale Romgaz – 8.084 de tranzacţii de peste 136,5 milioane de lei, şi cu ale Fondului Proprietatea – 3.886 de tranzacţii de circa 99,3 milioane lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Transgaz şi Transelectrica, cu 49,3 milioane lei, respectiv 39,2 milioane lei.
Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, cele mai tranzacţionate, în luna iunie, au fost acţiunile Companiei de Informatică Aplicată Cluj-Napoca (8,94 milioane lei), Braiconf Brăila (5,86 milioane lei) şi Deutsche Bank (3,02 milioane lei).
AGERPRES