România a înregistrat o creştere a tranzacţiilor cu active neperformante, proprietăţi comerciale, rezidenţiale şi de birouri, pe parcursul anului 2013, în timp ce pe pieţele din Europa au fost vândute portofolii de credite non-core şi neperformante în valoare de 64 miliarde de euro, mai mult cu 40% faţă de 2012, arată o analiză publicată, miercuri, de PwC.
Pentru 2014, sunt estimate tranzacţii de aproximativ 80 de miliarde de euro în Europa şi este de aşteptat ca şi în România volumul tranzacţiilor cu portofolii de active non-core şi neperformante să crească, pe măsură ce indicatorii macro-economici se îmbunătăţesc şi apetitul investitorilor pentru investiţii cu risc creşte, potrivit analizei.
'Fondurile de tip 'Private Equity' şi fondurile speculative au fost cei mai activi cumpărători în 2013. Preconizăm că această tendinţă va continua şi în 2014 datorită numărului mare de fonduri dedicate pentru acest gen de investiţii şi alocării unor sume importante pentru finanţarea unor astfel de tranzacţii, mai ales de către jucătorii cu experienţă în acest sector. Există un mare număr de investitori interesaţi de plasamentele pe piaţa europeană, inclusiv în România. De asemenea, am observat o creştere a tranzacţiilor cu active neperformante în România pe parcursul anului 2013, atât proprietăţi comerciale, cât şi rezidenţiale şi de birouri. Ne aşteptăm pentru anul 2014 ca volumul tranzacţiilor cu portofolii de active non-core şi neperformante să crească şi în România, pe măsură ce indicatorii macro-economici se îmbunătăţesc şi apetitul investitorilor pentru investiţii cu risc creşte', Cornelia Bumbăcea, partener, Tranzacţii, PwC România.
În Europa, creditele imobiliare, în valoare de 18 miliarde de euro, şi creditele negarantate acordate populaţiei, care au totalizat 15 miliarde de euro, au fost cele mai tranzacţionate active non-core şi neperformante.
Analiza PwC arată că băncile europene deţin încă active neperformante şi non-core (neesenţiale pentru continuarea cu succes a afacerii) în valoare de 2,4 mii de miliarde de euro.
Marea Britanie se află în topul tranzacţiilor cu active non-core în 2013, cu vânzări însumând 23,5 miliarde de euro, urmată de Belgia, cu vânzări de 11,5 miliarde euro, Germania şi Spania, cu vânzări cumulate de 19,5 miliarde euro.
'Ne aşteptăm ca şi 2014 să fie un an record pentru piaţa europeană a tranzacţiilor cu portofolii de credite non-core şi neperformante, iar nivelul de activitate este preconizat să atingă un nou record de 80 de miliarde de euro. Estimăm că au fost deja încheiate sau sunt în curs de a fi încheiate tranzacţii cu portofolii de credite cu o valoare totală ce depăşeşte 30 de miliarde de Euro. Activitatea de tranzacţionare este alimentată de nevoia multor bănci europene de a-şi optimiza bilanţul şi de a-şi restructura operaţiunile. Restructurarea bancară va continua încă cel puţin cinci ani, iar activitatea va fi susţinută de rezultatele procesului privind Analiza Calităţii Activelor derulat în zona euro de Banca Centrală Europeană şi a testelor de stres în curs de desfăşurare', arată Cornelia Bumbăcea.
În timp ce un număr mare de bănci ia măsuri semnificative pentru a reduce expunerea la aceste active nedorite, o reevaluare continuă a bilanţurilor lor duce la identificarea de active non-core şi neperformante suplimentare, arată analiza. AGERPRES