In ciuda imensului potential al acestei piete, valoarea tranzactiilor se mentine redusa. Motivele sunt variate, iar inertia specifica intregii noastre societati este unul dintre ele.
Ordonanta nr. 69/1997 privind bursele de marfuri defineste contractul futures: „Prin futures se intelege un contract de vanzare-cumparare, cu clauze uniforme, ce confera fiecarei parti:
– posibilitatea de a-l compensa oricand pana la implinirea termenului;
– posibilitatea de a-si executa obligatiile contractuale la scadenta convenita, in baza unei notificari.”
Termenii „hedger” si „speculator” au fost explicati in paginile ziarelor economice. Primul este comerciantul care incheie contracte futures pentru a-si proteja operatiunile comerciale impotriva riscurilor ce decurg din evolutiile nefavorabile ale cursurilor. Cel de-al doilea urmareste obtinerea profiturilor imediate, vanzand si cumparand, adesea dupa cateva minute, in timpul aceleiasi sedinte de tranzactionare.
Bursele de marfuri sunt organizate ca societati pe actiuni, avand ca actionari numai societati comerciale. Dintre acestia, devin membri ai Bursei cei care dobandesc dreptul de a trimite un broker in ringul de
tranzactionare (de a tranzactiona pe contul clientilor si pe cont propriu). Dreptul de a negocia si incheia tranzactii in ring, prin intermediul unui reprezentant (broker), se obtine fie ca urmare a detinerii numarului de actiuni ce confera acest drept, conform regulamentelor Bursei, fie printr-un contract incheiat cu un membru al Bursei ce transmite acest drept, dobanditorul devenind membru afiliat al Bursei.
Orice persoana care doreste sa tranzactioneze incheie deci o conventie cu o agentie de brokeraj, care are brokeri in ring. In Statele Unite, agentiile au obligatia de a inmana clientilor, inaintea semnarii conventiei, o informare privind riscurile pe care tranzactionarea pe piata futures le presupune (de a inregistra pierderi), pentru ca acestia sa nu invoce ulterior ca au fost in eroare atunci cand au luat decizia incheierii acesteia. In temeiul acestei conventii avand ca fundament contractul de comision, agentia se obliga sa preia si sa execute ordinele clientului, pentru a incheia tranzactii pe contul acestuia, insa fara a-i dezvalui identitatea (in numele agentiei). Clientul adera la prevederile regulamentelor Bursei si se obliga sa constituie si sa mentina permanent la un anumit nivel depozitele necesare (marjele), in scopul acoperirii pierderilor pe care poate sa le inregistreze.
Legislatia cuprinde
formulari ambigue

Agentia este obligata sa apere interesele clientului. In baza conventiei incheiate, clientul transmite agentiei ordine de tranzactionare. Pentru el este important ca ordinele sa fie executate, executarea sa fie facuta conform instructiunilor, iar agentia sa il informeze cu operativitate despre executarea sau neexecutarea ordinului, precum si despre motivul neexecutarii.
Formularea discutabila a articolului 22 din Ordonanta nr. 69/1997 privind bursele de marfuri („Agentiile de brokeraj, prin brokerii lor, garanteaza negocierea, executarea unui ordin de vanzare sau de cumparare ori realizarea unui contract”) accentueaza problema raspunderii agentiei pentru neexecutarea unui ordin. Se ridica, astfel, intrebarea privind posibilitatea agentiei de a executa toate ordinele ce ii sunt transmise. Clientul al carui ordin nu a fost executat poate sa se intrebe daca neexecutarea a fost posibila din cauza limitei de pret pe care el insusi a stabilit-o ori daca poate fi retinuta culpa agentiei sau a brokerilor sai. In acest ultim caz, este de urmarit daca agentia a respectat obligatia de a executa ordinele clientilor in ordinea primirii lor, daca transmiterea ordinului catre brokerul din ring nu a fost cumva intarziata sau daca, in cazul tranzactionarii prin strigare libera, brokerul nu a executat ordinul, culpabil, desi executarea era posibila.
Brokerii negociaza, pe baza ordinelor ce le-au fost transmise de catre agentie, cantitatea si pretul tranzactiilor futures. Cantitatea se masoara in „contracte”, avand valoarea stabilita de fiecare Bursa, prin specificatiile contractului (1.000 USD).
Prin incheierea unei tranzactii futures in ringul Bursei de catre doi brokeri – care sunt reprezentanti ai agentiilor lor si care, la randul lor, sunt comisionari ai clientilor care
le-au transmis ordinele -, raportul juridic se naste intre cei doi clienti. Tranzactia este apoi inregistrata la casa de compensatie. Una dintre particularitatile contractelor futures consta in faptul ca, din momentul in care tranzactia a fost inregistrata la casa de compensatie, raportul juridic dintre vanzator si cumparator se „multiplica” in doua raporturi juridice identice, prin ceea ce ordonanta numeste novatie: casa de compensatie dobandeste fata de cumparator drepturile si obligatiile vanzatorului, iar fata de vanzator, drepturile si obligatiile cumparatorului.
Casa de compensatie inregistreaza, in numele respectivelor agentii, o pozitie de cumparare si una de vanzare pentru fiecare „contract” tranzactionat (numai agentia de brokeraj este cea care cunoaste identitatea clientilor proprii si tine evidenta numarului de pozitii deschise pe contul fiecaruia).
Conform definitiei, clientul poate compensa oricand contractul futures. Aceasta este, de fapt, posibilitatea de a incheia ulterior, pana la scadenta, o tranzactie de sens contrar, astfel ca cele doua pozitii de sens contrar deschise pe contul sau sa se compenseze. Pozitiile pe care clientul le va mentine deschise vor inregistra zilnic pierderi sau castiguri, in functie de evolutia cotatiilor (atunci cand cotatia scade, inregistreaza castiguri pozitiile de vanzare, iar cand aceasta creste, castiga cei ce detin pozitii de cumparare).
Asadar, la sfarsitul sedintelor de tranzactionare, pe contul clientilor ce au tranzactionat sunt deschise pozitii de vanzare/cumparare de catre casa de compensatie, insa pe numele agentiilor de brokeraj prin intermediul carora ei au tranzactionat. Acestea se alatura pozitiilor deschise in sedintele anterioare (cu exceptia celor ce au ca rezultat inchiderea pozitiilor deschise anterior).
Variatia preturilor
este limitata

Preturile de tranzactionare pot sa varieze, intr-o sedinta, numai intre limitele anterior stabilite, in functie de care sunt fixate nivelurile garantiilor (marjelor) solicitate clientilor inaintea transmiterii unui ordin sau pentru mentinerea pozitiilor deschise anterior. Zilnic, in functie de evolutia cotatiilor, pozitiile deschise pe contul unui client al agentiei inregistreaza castiguri sau pierderi, ca urmare a marcarii la piata (aducerea tuturor pozitiilor deschise in sedintele anterioare la valoarea cotatiei de inchidere a ultimei sedinte de tranzactionare).
Agentia percepe, din marjele depuse in prealabil de fiecare client ale carui pozitii au inregistrat pierderi, sumele respective si le transfera celor ale caror pozitii au inregistrat castiguri. Dupa aceasta se solicita clientilor a caror marja este sub limitele stabilite (adica nu este suficienta pentru a acoperi pierderea maxima pe care este posibil sa o inregistreze pozitiile deschise pe contul lor in cursul viitoarei sedinte de tranzactionare) sa o completeze pana la inceperea sedintei. Daca clientii nu completeaza suma necesara pana la inceperea urmatoarei sedinte de tranzactionare, agentia are dreptul sa inchida fortat pozitiile deschise pe contul lor, pana in momentul in care marjele existente devin acoperitoare (inchiderea fortata a pozitiilor are loc prin executarea de catre agentie a unor ordine de sens contrar, pe contul clientului respectiv, si prin compensarea pozitiilor acestuia).
Agentia raspunde
pentru client

Si agentiile de brokeraj sunt supuse acelorasi reguli. Casa de compensatie opreste de la tranzactionare agentia bursiera ai caror clienti au inregistrat pierderi, daca agentia nu plateste aceste sume agentiilor bursiere ai caror clienti au inregistrat castiguri, si trece la inchiderea fortata a pozitiilor deschise pe numele acesteia. r
Astfel, pentru o agentie bursiera are deosebita importanta incasarea marjelor de garantare de la clienti, inainte ca acestia sa inregistreze pierderi (conform ordonantei, agentiile garanteaza indeplinirea obligatiilor asumate prin intermediul lor, astfel ca sunt nevoite sa acopere ele insele aceste pierderi). De asemenea, numarul de pozitii pe care o agentie il poate deschide pe contul unui singur client trebuie sa fie limitat, pentru ca aceasta sa nu fie expusa excesiv riscului insolvabilitatii clientului.r
La scadenta, conform regulilor stabilite de catre fiecare Bursa, executarea obligatiilor contractuale se poate realiza in doua moduri:r
a) prin ultima calculare si plata a pierderilor si castigurilor, la sfarsitul ultimei zile de tranzactionare, fata de pretul de executare si prin inchiderea tuturor pozitiilor scadente la acea data;r
b) prin livrarea fizica a marfurilor de catre clientii care anunta casa de compensatie ca doresc sa isi execute obligatiile in acest mod si care isi dezvaluie astfel identitatea. Casa de compensatie este pentru acestia partea cocontractanta, ca urmare a novatiei, si este obligata sa isi execute obligatiile contractuale.r
Problemele juridice ridicate de aceste tranzactii, de garantarea acoperirii pierderilor si de protectia clientilor (avandu-se in vedere ca agentiile pot, totodata, sa tranzactioneze si pe cont propriu) sunt r
numeroase si vor genera, in viitor, multe dezbateri. Cert este ca, in ciuda greutatilor inceputului, cei care r
s-au implicat pana acum in aceasta activitate pot privi viitorul cu r
optimism.tr