Valoarea tranzaţiilor imobiliare din primul semestru a fost de 226,6 milioane euro, peste nivelul din întreg anul 2009, majoritatea activelor tranzacţionate fiind spaţii de retail, iar după doi ani de absenţă investitorii români se numără printre cumpărători, potrivit CB Richard Ellis Eurisko.

După un an 2009 în care România a înregistrat cea mai mare contracţie a pieţei de investiţii din 2005 încoace, cu tranzacţii ce abia au atins 203 milioane de euro, prima jumătate a anului 2010 a adus o revigorare a acestui segment. Astfel, volumul de investiţii din primul semestru a fost mai mare decât întreg volumul investiţional din 2009 şi cu 300% mai mare decât nivelul din semestrul unu din 2009″, se arată într-un studiu al companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis (CBRE).

Cumpărătorii au provenit, în proporţii aproape egale, din Marea Britanie şi Austria – câte 24,2% din totalul valorii tranzacţionate, aceştia fiind urmaţi de cei din Ungaria – 15,6%.

După doi ani în care niciun investitor român nu a cumpărat un produs din segmentul imobiliar comercial, în prima jumătate a anului 14,7% din volumul tranzacţiilor a fost realizat de cumpărători autohtoni, conform sursei citate.

Retailul domină în continuare

0-54449-tabel.jpgÎn ceea ce priveşte tipul de proprietăţi tranzacţionate, 87% din valoarea totală şi 64% din numărul tranzacţiilor au reprezentat spaţii de retail, sector dominant încă din 2006.

Piaţa a fost dominată în primele şase luni de tranzacţii de mărime medie, cu 16,2 milioane de euro pe operaţiune, şi un total de 14 preluări, caracteristici aproape similare cu cele din intervalul similar din 2009.

Jumătate din tranzacţii au fost realizate de co-dezvoltatori, unul dintre parteneri cumpărând partea celuilalt partener pentru respectivul activ, acesta fiind unul dintre motivele pentru care retailul a dominat piaţa şi în acest an, o bună parte a schemelor existente fiind realizate în parteneriat.

Provincia se mişcă mai bine

Din punct de vedere teritorial, doar 11% din volum a fost alocat proiectelor din Bucureşti, restul fiind la nivel regional şi naţional.

Pe segmentul de retail au fost tranzacţionate proprietăţi în valoare de 196,9 milioane de euro, printre cele mai importante tranzacţii fiind achiziţia unităţilor Auchan şi Bricostore din Piteşti, active vândute de Avrig 35 fondului NEPI.

Segmentul birourilor a înregistrat doar o tranzacţie, achiziţia parţială de acţiuni pentru City Gate din Bucureşti.

Un alt segment care a atras investitori în acest an a fost cel rezidenţial, unde s-au înregistrat trei tranzacţii cu o valoare cumulată de 19,4 milioane de euro.

Randamente în scădere

Randamentele investiţiilor au rămas la un nivel constant cu cele din ultima parte a anului 2009, doar retailul făcând excepţie, în condiţiile în care randamentele au scăzut cu 25 puncte procentuale pentru centre comerciale şi cu 100 de puncte pentru spaţiile stradale.

Măsurile de austeritate introduse de Guvern şi criza datoriei publice ale statelor europene pot influenţa evoluţia randamentelor în următoarele trimestre şi să pună presiune în ceea ce priveşte creşterea acestora”, se afirmă în raport.
0-54448-grafic.jpg