"Există un progres evident în acest an în ceea ce priveşte piaţa engros de energie. Dacă în 2010 – 2011 din piaţa engros de energie se tranzacţiona cam 20-25% prin tranzacţii concurenţiale şi transparente prin intermediul produselor pe care noi le administrăm, în luna septembrie acest procent a crescut la 38%, iar în octombrie la 41%. Cu alte cuvinte, există un progres în ceea ce priveşte încrederea participanţilor la piaţă în produsele pe care noi le administrăm", a spus el, potrivit Agerpres.
Reprezentanţa Comisiei Europene a organizat, joi, o dezbatere prilejuită de lansarea "Comunicării privind piaţa internă a energiei".
Pe 15 noiembrie, Comisia Europeană a prezentat o comunicare privind piaţa internă a energiei, document care trece în revistă progresele înregistrate în sensul finalizării pieţei interne a energiei până în 2014, identifică principalele provocări viitoare şi propune acţiuni pentru îmbunătăţirea aplicării concrete a celui de-al treilea pachet de decizii în domeniul energiei.