Tranziția de la cărbune la gaze nu e acceptată în UE. Alți combustibili sunt considerați o soluție

carbune

SURSA FOTO: Dreamstime

Secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Adrian Mariciuc, a participat la dezbaterea "Cu cine reclădim şi modernizăm România?", organizată de clubantreprenor.ro şi Piaţa Presei. Acesta a declarat că tranziția de la cărbune la gaze naturale, deşi ar putea părea o soluţie câştigătoare în România, nu este încă acceptată la nivelul Uniunii Europene, unde hidrogenul sau alţi combustibili sunt consideraţi o soluţie.

„Lucrurile nu sunt încă stabilite, pentru că, din păcate, tranziţia aceasta de la cărbune către gaz, deşi ar putea părea soluţia câştigătoare în multe cazuri în România, încă nu este acceptată la nivel european. Se doreşte altceva, nu gazul.

Şi cred că hidrogenul sau alţi combustibili ar putea fi soluţia, de aceea spun că încă aşteptăm şi încercăm să găsim cea mai bună soluţie, atât pentru specificul României, pentru că e un lucru de care trebuie să ţinem cont, dar acordul trebuie realizat la nivel european”, a afirmat Adrian Mariciuc.

Nu există nicio soluție privind cogenerarea

Secretarul de stat a precizat că în prezent Ministerul Fondurilor Europene nu are nicio soluţie în ceea ce priveşte cogenerarea, deoarece această activitate include şi combustibili fosili, în contextul în care Green Deal şi Pactul Ecologic European pun accentul pe combustibili alternativi.

„Programul Operaţional ‘Infrastructură Mare’ se va concentra pentru perioada 2021-2027 în două programe: rămâne în zona de Program Operaţional de Transport, pentru că şi în perioada actuală avem axele prioritare pe zona de Transport, şi zona de Mediu.

Pentru partea de cogenerare, aici lucrurile nu sunt foarte bine conturate, în sensul în care de cele mai multe ori vorbim şi de o componentă de combustibili fosili în toată această activitate, ori Green Deal şi Pactul Ecologic European pun foarte mare accent pe zona aceasta de combustibili verzi, de surse alternative de energie, de combustibili alternativi.

În acest moment nu avem vreo soluţie pentru partea aceasta, sunt într-adevăr mari proiecte, cu precădere în zona de termoficare, în zona de generare de energie, asupra cărora va urma să luăm o decizie”, a menţionat Adrian Mariciuc.