Coridoare inguste, usi vechi, geamuri care parca te invita sa pasesti intr-o lume trecuta. Asa arata in prezent Institutul de Geriatrie Ana Aslan din Bucuresti, primul din lume creat pentru a preveni imbatranirea. Ceea ce Ana Aslan a perfectionat in 1952 a fost preluat ulterior de rusi si americani. Prestatia sa impecabila in strainatate l-a enervat chiar si pe Ceausescu. Dupa cum declara directorul institutului, dr. Maria Georgescu, toate personalitatile care veneau la presedinte treceau si pe la faimoasa doctorita pentru un tratament. Uneori discutiile se purtau direct cu ea, fara cunostinta presedintelui, care se infuria de cate ori auzea ca in institut se afla persoane mult mai importante decat cele care il vizitau pe el, povesteste dr. Georgescu. Nicolae si Elena Ceausescu erau, de altfel, si ei clienti permanenti ai institutului. Tratamentul se facea acasa la cuplul prezidential. Regele Khaled al Arabiei Saudite, printul Aga Chan, presedintele Marcos al Filipinelor sau Sucato al Indoneziei, Frank Sinatra, Reagan, Huan Peron, Augusto Pinochet sau Indira Ghandi sunt doar cateva dintre celebritatile care au beneficiat de ingrijirea directa a dr. Aslan. Fostii pacienti inca mai apeleaza la specialistii clinicii. Oameni de afaceri din Porto Rico, SUA, Egipt, Portugalia, Olanda sunt interesati in continuare de ceea ce tara noastra oferea cu zeci de ani in urma. Romanii spera si ei ca isi vor putea imbunatati aspectul fizic, stergand cateva din urmele timpului de pe fata lor. Actori, parintii parlamentarilor sau prosperi oameni de afaceri, prezentatori de televiziune mai putin tineri sunt clientii de astazi ai institutului. Din patul de la clinica Aslan, bunica lui Mircea Dinescu, la cei 90 de ani ai sai, face comentarii la adresa nepotului. Afirmatiile pe care Dinescu le face la show-ul lui Marius Tuca pe postul de televiziune Antena 1 o determina pe bunica sa-l aplaude extaziata.
Se folosesc doar
produse Gerovital
Pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, aproape de Otopeni, intr-un parc superb, este amplasata una dintre clinicile institutului. In prezent, aceasta functioneaza ca hotel de doua stele, dupa ce, ani de-a randul a fost considerata hotel de lux. Pretul cazarii pentru pacientii romani este de 25.000 lei/zi, restul serviciilor fiind gratis.
Tratamentul pe care spitalul de geriatrie il acorda este antidepresiv, eutrofic (nutritiv celular), dar si afrodisiac. Din cauza tulburarilor sexuale de care sufereau, numerosi straini au apelat la acest institut. Activitatea sexuala prelungita pana la batranete duce la o prelungire a vietii, precizeaza dr. Georgescu, care sustine ca felul de ingrijire pe care institutul il ofera este mult mai bun decat celebra pastila Viagra. Surplusul ponderal sau celulita se trateaza fara nici o problema aici.
Tratamentul de estetica faciala si corporala dureaza aproximativ o ora, pentru fiecare pacient in parte. Dupa ce tenul este curatat, urmeaza hidratarea porilor si peeling-ul, masaje cu creme pentru nutritie, o noua hidratare, iar apoi stimularea musculara. Lunga operatiune este incheiata cu minutele de relaxare si cu o a treia hidratare a pielii. Cei mai tineri pacienti sunt persoanele in varsta de 40 de ani. De la aceasta varsta in sus, orice persoana poate apela la clinica Aslan. Tratamentul dureaza, in functie de patologia si varsta pacientului, intre doua si trei saptamani. Cei care doresc sa revina pentru o noua interventie o pot face, dar nu mai devreme de un an sau doi.
Sunt folosite doar produse Gerovital, marca brevetata in 1957 de chiar Ana Aslan. Marca a fost preluata ulterior de societatile Sicomed, Gerovital Cosmetics (fostul Miraj) si Farmec Cluj, fabrici ce produc si comercializeaza pretioasele creme. Institutul se vede astfel pus in situatia de a achizitiona cosmetice chiar de la fabricile care folosesc marca dr. Aslan. In laboratoarele proprii, se realizeaza totusi, la cote mici, cosmeticele Gerovital, dar numai pentru uzul pacientilor.
Din 1990 pana in prezent, Institutul Ana Aslan a trecut prin mana a 12 directori, nici unul dintre acestia nereusind sa readuca clinica pe drumul pe care s-a aflat pana in 1990. Din cei cateva sute de mii de pacienti straini care frecventau anual clinica, doar aproximativ 200 de persoane mai sunt inca clientii institutului. Fostul hotel Flora, actualul Crown Plaza din Bucuresti, a functionat, de asemenea, pana la preluarea acestuia de catre omul de afaceri George Copos, drept clinica de lux a institutului. Daca la clinica de langa Otopeni erau primiti si romanii, la cea de aici erau acceptate numai personalitatile din afara tarii. Ramas fara spatii si fara dotari, institutul se vede astazi pus in situatia de a refuza uneori pacientii.

Cristina Teaca