Septupul campion mondial din Formula 1se luptă de câțiva ani să revină la o viață normală. În urma accidentului suferit la schi, Michael Schumacher trebuie să urmeze un tratament extrem de costisitor.
Tratamentul lui Michael Schumacher costă enorm. Familia plătește sute de mii de euro săptămânal
Chiar dacă este vorba despre o sumă uriașă de bani, soția sa, Corinna Schumacher, nu se dă bătută și continuă să facă rost de bani pentru tratament. Cotidianul italian Gazzetta dello Sport precizează că tratamentul lui Michael Schumacher costă 191 de mii de euro săptămânal. Așadar, familia lui trebuie să scoată din buzunar peste 10 milioane de euro pe an.
Pentru a putea face rost de banii respectivi, Corinna Schumacher a decis să vândă mai multe proprietăți ale familiei. Inițial ea a vândut un avion privat pentru care a primit 35 de milioane de euro. Apoi, ea a mai vândut și o proprietate din Norvegia pentru 3 milioane de euro.
De unde va mai face rost de bani
Sursa anterior citată precizează că soția lui Michael Schumacher a decis pună la vânzare vila din Elveția, acolo unde fostul pilot și-a petrecuto parte din timp după accident. Această casă este evaluată la 60 de milioane de euro.
Amintim că Michael Schumacher a suferit un teribil accident la schi, în stațiunea Meribel, din Alpii francezi. La finalul lunii decembrie 2013, acesta s-a lovit cu capul de piatră și a fost transportat de urgență la spitalul din Grenoble. Acolo, el a fost ținut în comă timp de șase luni. Până acum, fostul pilot de la Ferrari a intrat într-un proces de recuperare, dar progresele au fost minime.
Sursă foto: Dreamstime