Statul va supraveghea tot. Ordin fără precedent, aprobat pe 8 august: Un moment întunecat

criminalitate cibernetică

SURSA FOTO: Dreamstime

ONU a adoptat joi primul său tratat destinat combaterii criminalității cibernetice, dar acest text a fost rapid criticat de activiștii pentru drepturile omului și de marile companii de tehnologie.

Statul va fi cu ochii pe noi. Prin acest tratat, ar fi afectată libertatea de exprimare și viața privată

Tratat aprobat la nivelul ONU. Aceste grupuri avertizează că tratatul ONU ar putea reprezenta un instrument de „supraveghere totală” la nivel global, potrivit unui raport France Presse.

După trei ani de negocieri oficiale și o sesiune finală de două săptămâni desfășurată la New York, „Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității informatice” a fost aprobată prin consens de către statele membre. Tratatul urmează să fie prezentat acum Adunării Generale a ONU pentru adoptare oficială.

Criticii subliniază că noul tratat ar putea extinde capacitățile de supraveghere ale statelor, punând în pericol drepturile fundamentale ale individului și având un impact negativ asupra libertății de exprimare și a protecției vieții private. De asemenea, companiile de tehnologie sunt îngrijorate că măsurile prevăzute de tratat ar putea afecta negativ inovația și securitatea cibernetică globală.

„Consider că documentele (…) au fost adoptate. Vă mulţumesc foarte mult, bravo tuturor”, a declarat în aplauze Faouzia Boumaiza Mebarki, preşedinta comitetului interguvernamental înfiinţat în 2019 pentru redactarea tratatului, la propunerea Rusiei.

Convenția cere atenție la pornografia infantilă

Noua convenție, care va intra în vigoare după ce va fi ratificată de 40 de state, are ca obiectiv „îmbunătățirea eficienței în combaterea criminalității informatice” și întărirea colaborării internaționale în acest sector, punând accent în mod special pe pornografia infantilă și spălarea de bani.

„Am demonstrat importanţa voinţei politice şi a determinării noastre colective de a preveni şi combate criminalitatea informatică prin cooperare internaţională”, a declarat delegatul sud-african, salutând în numele Grupului Africa o „convenţie istorică”.

„Asistenţa tehnică şi consolidarea capacităţilor vor oferi sprijinul necesar ţărilor cu infrastructuri cibernetice mai puţin dezvoltate”, a adăugat ea.

Însă criticii tratatului, o alianță neobișnuită între activiști pentru drepturile omului și mari companii de tehnologie, susțin că domeniul său de aplicare este mult prea amplu.

În mod special, textul prevede că un stat poate solicita autorităților unui alt stat orice dovadă electronică legată de o infracțiune pedepsită cu cel puțin patru ani de închisoare conform legislației naționale și, de asemenea, poate cere date de la un furnizor de acces. Deborah Brown de la Human Rights Watch a declarat pentru AFP că acest lucru ar putea fi „un dezastru pentru drepturile omului și un moment întunecat pentru ONU”, descriind tratatul ca un „instrument multilateral de supraveghere fără precedent”.

Brown a adăugat că tratatul ar putea fi folosit pentru a suprima jurnaliștii, activiștii, persoanele LGBT, gânditorii liberi și alte persoane, dincolo de granițele naționale.

În acest context, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a exprimat îngrijorări serioase cu privire la textul tratatului și a făcut apel ca statele să „se asigure că drepturile omului sunt în centrul Convenției”. Apărătorii drepturilor, cercetătorii și copiii nu ar trebui să fie îngrijorați de incriminarea activităților protejate”, a declarat acesta pe X.

Deși există un consens privind necesitatea combaterii pornografiei infantile și a exploatării sexuale a copiilor, unii sunt preocupați de posibila incriminare a selfie-urilor intime sau a imaginilor realizate de minori în cadrul unor relații sexuale consensuale.

„Din păcate, (comitetul) a adoptat o convenţie care nu abordează multe dintre deficienţele majore identificate de societatea civilă, sectorul privat şi chiar de organismul ONU pentru drepturile omului”, a declarat pentru AFP Nick Ashton-Hart, care a condus delegaţia organizaţiei Cybersecurity Tech Accord, ce reuneşte peste 100 de companii din acest sector, precum Microsoft şi Meta.

„Nu credem că statele ar trebui să semneze sau să aplice această convenţie”, a argumentat el.

Rusia critică

Pe de altă parte, unele delegații consideră că tratatul acordă prea multă atenție drepturilor omului.

Recent, Rusia, care a fost un susținător constant al procesului, a criticat tratatul pentru că este „prea saturat cu garanții privind drepturile omului”, acuzând anumite țări că „urmăresc obiective înguste și egoiste sub pretextul valorilor democratice”.

În cadrul sesiunii de joi pentru aprobarea textului, Iranul a încercat să elimine anumite clauze pe care le consideră „grav eronate”. Una dintre aceste clauze subliniază că „nicio dispoziție din prezenta convenție nu trebuie interpretată ca permițând suprimarea drepturilor omului sau a libertăților fundamentale”, cum ar fi libertatea de exprimare, de conștiință, de opinie, de religie și de asociere.

Cererea de eliminare a fost respinsă cu 102 voturi împotrivă, 23 pentru (inclusiv Rusia, India, Sudan, Venezuela, Siria, Coreea de Nord și Libia) și 26 de abțineri. Cu toate acestea, nici Iranul, nici alte state nu au ales să blocheze aprobarea tratatului prin consens.