Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că este nevoie se investiții în toate resursele de energie cu emisii scăzute de carbon, cu scopul de a atinge obiectivele de decarbonizare asumate la nivel european, dar și independența energetică.
Oficialul român participă miercuri și joi la lucrările celei de-a patra reuniuni ministeriale a Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei şi Climei (P-TECC), care se desfăşoară la Zagreb, în Croația.
„Am transmis că pentru a ne atinge obiectivele de decarbonizare asumate la nivel european, dar şi independenţa energetică, trebuie să investim în toate sursele de energie cu emisii scăzute de carbon. Pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate. Înlocuirea cărbunelui va necesita investiţii într-o perioadă scurtă de timp, care trebuie făcute maximizând potenţialul şi resursele specifice fiecărei ţări”, arată ministrul Energiei, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Beneficiile sociale și economice ale energiei nucleare
Ministrul Virgil Popescu a mai spus că este nevoie să luăm în considerare beneficiile sociale și economice ale energiei nucleare, dar și a oricărei surse de energie.
„Energia nucleară asigură noi locuri de muncă şi are o mare contribuţie la PIB-ul unei ţări. Nu susţinem o abordare care să ducă la o competiţie între sursele regenerabile şi nucleare, pentru că sunt surse complementare care vor asigura un mix energetic decarbonizat până în 2050 şi, de asemenea, vor asigura dezvoltarea pieţei hidrogenului din UE la maximumul său potenţial. De aceea, este nevoie de o cooperare internaţională pentru a asigura securitatea şi independenţa energetică”, a subliniat Virgil Popescu.
Ministrul a participat la panelul cu tema „Civil Nuclear Strategies”, organizat în marja forumului de business, la P-TECC, alături de Rossen Hristov, ministrul Energiei din Bulgaria, Tomas Ehler, ministrul Energiei şi Comerţului din Cehia, David Durham, CEO, Westinghouse Energy Services, Mike Goff, Principal Deputy Assistant Secretary of Energy for Nuclear Energy – SUA, Chris Levesque, CEO, TerraPower, Danijel Levicar, Gen Energia. Panelul a facilitat discuţii despre tehnologiile inovatoare ale energiei nucleare, care ne oferă oportunitatea unei decarbonizări rapide.
Virgil Popescu a avut o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova
De asemenea, în marja acestui eveniment, oficialul român a avut și o întrevedere bilaterală cu omologul său din Republica Moldova, Victor Parlicov.
„În timp ce prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, este alături de premierul României, Nicolae Ciucă, la Bucureşti, şi eu alături de Victor Parlicov, la Zagreb, am discutat despre cooperare şi suportul pe care îl acordăm, în domeniul energiei. România va susţine în continuare Republica Moldova şi am încredere că voi avea o bună colaborare cu noul ministru”, a mai scris ministrul Energiei.