Avertisment de la Klaus Iohannis! Este obligatoriu pentru toată lumea: Nu se pot accepta excepții

Așadar, președintele Klaus Iohannis a subliniat că persoanele care realizează un venit „trebuie să plătească impozit”, iar „ANAF-ul are treabă cu colectarea acestor impozite și cu verificarea”.

„Cine realizează un venit trebuie să plătească impozit și ANAF-ul are treabă cu colectarea acestor impozite și cu verificarea. Acum, dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată, am oarece întrebări în această speță.

Însă nu se pot accepta excepții. Cine realizează un venit trebuie să plătească un impozit corespunzător. Dacă ANAF va verifica categoriile unde se realizează evaziune pe scară un pic mai largă, atunci colectarea poate fi mai eficientă”, a declarat Klaus Iohannis.

Ce spune Klaus Iohannis despre verificarea profesorilor?

De asemenea, președintele fost întrebat și dacă profesorii care dau meditații vor fi verificați de ANAF.

„Eu cred că mai există profesori care fac meditații și cred că plătesc impozit”, adaugă șeful statului.

Amintim că Iohannis a evitat în 2014, în cadrul unei emisiuni, să dezvăluie câți bani lua pentru o oră de meditație și cum era plătit. El a susținut că nu își mai aduce aminte.

Klaus Iohannis a evitat să răspundă dacă banii îi lua în plic sau direct în numerar.

Singura întrebare la care a răspuns prezidențiabilul ACL a fost legată de legalizarea meditațiilor: „Da, asta e o problemă care ar trebui rezolvată cât se poate de urgent. Cred că fiecare venit trebuie impozitat în așa fel încât omul să-și dorească să declare venitul decât să nu-l declare. Este o chestiune care se poate rezolva”, a afirmat Iohannis.

De asemenea, acesta a declarat în mai multe rânduri că și-a achiziționat cele șase case din meditațiile pe care le-au făcut el și soția sa.

ANAF a început controalele

În altă ordine de idei, inspectorii ANAF au intensificat controalele asupra veniturilor obținute de români din minarea sau tranzacționarea de criptomonede și NFT-uri în perioada 2016-2021, în contextul în care piața din România este în continuă creștere și înregistrează un număr de peste 423.000 de persoane care efectuează astfel de tranzacții.

Potrivit unui studiu realizat de MarketsandMarkets, piața NFT-urilor va ajunge la o valoare de 13,6 miliarde de dolari în 2027, cu o creștere de 35% față de 2022.

Unul dintre cele mai importante și actuale aspecte este îndeplinirea de către investitori a obligațiilor fiscale aferente tranzacțiilor efectuate pe piața criptomonedelor. Aceștia trebuie să țină o evidență încă de când au realizat prima tranzacție, pentru a nu risca amenzi și penalități din partea autorităților în caz de nedeclarare sau declarare cu întârziere.