Statul român trebuie să ofere despăgubiri! O spune un fost ministru: Să aloce niște bani

În acest context, fostul ministrul a subliniat la Profit News că estimarea anul acesta a producțiilor va fi undeva de 9,27 milioane tone, comparativ cu anul trecut când au fost 11,5 milioane tone.

„Datele oficiale, cel puţin cele care au fost comunicate de către Ministerul Agriculturii, ne spun că estimarea anul acesta a producţiilor va fi undeva de 9,27 milioane tone comparativ cu anul trecut când au fost 11,5 milioane tone, fiind un an agricol bun, pentru că a plouat.

În 2020, dacă ne amintim cu toţii, a fost o secetă mult mai mare decât anul acesta, pe suprafeţe mult mai întinse, iar atunci producţia totală a fost de 6,5 milioane tone. Putem concluziona că este secetă şi, probabil, secetă severă în multe zone din ţară, dar nu are dimensiunea secetei din 2020.

Dacă mă întrebaţi pe mine ce se poate face, trebuie făcute exact lucrurile pe care statul român şi le permite: să ofere despăgubiri, sigur, într-o sumă cât mai consistentă, dar asta depinde de bugetul ţării”, a declarat Adrian Oros.

Fostul ministru a subliniat că voința fermierilor este foarte importantă

De asemenea, acesta a vorbit și despre seceta din 20202, punctând că au fost acordate 930 milioane de lei despăgubiri pentru culturile de toamnă.

„Nu ştiu acum care este dimensiunea acestei calamităţi pentru că doar la 1 august este deadline-ul pentru depunerea înştiinţărilor de către fermieri. În 15 august vor face cei din echipele Ministerul Agriculturii şi Ministerului de Interne procese verbale de constatare şi doar în 30 august vor fi rapoartele de sinteză. Deci, doar la începutul lunii septembrie se va şti cu adevărat care este dimensiunea pagubei produse de secetă în agricultură, în aşa fel încât Guvernul, cel puţin la rectificarea de buget, să aloce nişte bani pentru despăgubiri”, a completat Adrian Oros.

Simultan, fostul ministru a subliniat că voința fermierilor este foarte importantă.

„Contează foarte mult voinţa fermierilor pentru că în acest sistem de gestionare a riscurilor, inclusiv seceta este un risc, dar discutăm şi de grindină şi de îngheţ târziu sau alte tipuri de calamităţi. Trebuie să participe cât mai mulţi fermieri, astfel încât atunci când este nevoie, cei care au nevoie de despăgubiri să poată fi despăgubiţi. Practic se discută de ani de zile despre un sistem mutual în care să fie gestionate aceste riscuri, sigur, în paralel cu asigurările”, a mai precizat demnitarul.

Potrivit declarației făcute de Adrian Oros, trebuie să se discute foarte responsabil de apa ca resursă.

„Asta este o încercare de a-i obişnui şi pe fermieri să îşi facă asigurări şi să se asigure cât mai mulţi. Dacă s-ar asigura cât mai mulţi fermieri, atunci şi condiţiile de asigurare pe care firmele de asigurări le impun ar fi mult mai acceptabile.

Am constatat în 2020 când am făcut nenumărate întâlniri cu fermierii pe de o parte, cu asigurătorii pe de altă parte, că doar două societăţi de asigurări făceau aceste asigurări pentru secetă. Condiţiile impuse erau destul de greu de acceptat de fermieri, tocmai pentru că numărul fermierilor care se asigurau era prea mic. Şi atunci am căzut cu toţii de acord să se constituie un fond sau mai multe fonduri mutuale. Asta decid fermierii, structuraţi în diverse asociaţii, astfel încât pe lângă asigurări, prin acele fonduri mutuale, să poată gestiona riscurile care apar.

În paralel trebuie continuat ceea ce eu am spus Strategia de gestionare a apei, pentru că aici nu discutăm doar de apă pentru agricultură. (…) Din nefericire, doar în anii în care avem probleme cu seceta ne amintim şi guvernanţii, şi fermierii, şi ceilalţi, că apa este o resursă vitală fără de care practic nu există viaţă – şi că ar trebui să avem grijă de apă şi să o utilizăm cât mai responsabili. Aici este vorba de o strategie pe termen lung şi alocate sume foarte, foarte mari pentru gestionarea apei”, a completat Adrian Oros.