Trecerea la o economie de război. Generalul (r) Alexandru Grumaz explică ce ar însemna pentru România

razboi

SURSA FOTO: Dreamstime

Generalul (r) Alexandru Grumaz a explicat ce înseamnă ca România să treacă la economie de război. Ce ar implica asta vă spunem în rândurile următoare.

Este pregătită România să treacă la economie de război

Într-un interviu pentru „Adevărul”, generalul (r) Alexandru Grumaz a explicat că țările Uniunii Europene se pregătesc să facă trecerea la o economie de război, iar România nu va face excepție. Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA cu titlul de master în Strategia Resurselor de Apărare și al programului Senior Executives Programme in National and International Security de la John F. Kennedy School of Government, Harvard University.

Alexandru Grumaz. SURSA FOTO: Facebook

„«Economia de război» se referă la practicile economice excepționale implementate în anumite perioade istorice de tulburări puternice. Obiectivul său este de a menține activitățile economice esențiale pentru o țară. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat cu privire la un «impact serios» asupra economiei mondiale, din cauza războiului din Ucraina”, explică generalul.Securitatea energetică și alimentară, esențiale pentru România

El detaliază și ce ar trebui să facem în următoarea perioadă și de unde ar trebui să începem pentru a ne asigura securitatea energetică, fără întârzierile obișnuite în România.

„Ar trebui să avem un program pe termen scurt de rezolvare a unor probleme energetice, adică aducerea pe piaţa energetică românească a unor resurse interne – modernizare centralelor electrice inclusiv cele pe cărbune, turbine eoliene, panouri fotovoltaice, noi reactoare la Cernavodă – pentru a diminua cât mai mult posibil importul şi asta înseamnă o economisire mai mare a resurselor”, mai spune generalul.El amintește și că războiul din Ucraina a dus la majorarea preţurilor la energie şi la cereale şi a trimis peste 4,2 milioane de refugiaţi ucraineni în ţările vecine și în Occident.

„Toate aceste consecinţe, la care se adaugă sancţiunile economice fără precedent la adresa Rusiei, vor slăbi economia țărilor europene inclusiv cea a României. Războiul este o realitate și este din ce în de mai greu să poți estima când și în ce condiții se va încheia. România este puternic afectată nu doar de consecințele sale economice, dar și de presiunea psihologică pe care Federația Rusă o exercită prin permanentele amenințări pe care le transmite prin declarațiile unor înalți oficiali ruși referitor la «pedepsirea» ajutorului logistic pe care România îl dă Ucrainei”, adaugă generalul Grumaz. Agricultura și industria alimentară sunt la pământ

O altă problemă a României este cea alimentară, explică reputatul general.

„Problema apare din faptul că în România populația se hrănește cu produse de bază importate într-o proporție de mai mult de 50%, iar o dereglare sau o întrerupere chiar temporară a rețelelor de transport din cauza unor situații de criză pot genera probleme grave siguranței alimentare a populației”, avertizează generalul.Grumaz atrage atenția că România nu are un sistem de colectare și depozitare pe termen lung a legumelor și fructelor achiziționate de la producătorii locali.

Generalul a remarcat că nu se face niciun efort în această direcție. El a menționat că au fost deschise unul sau două magazine pentru vânzarea produselor românești. Dar că Guvernul României nu a investit în depozite frigorifice. Fabrici de prelucrare și alte facilități necesare pentru o agricultură modernă. El a adăugat că își amintește că premierul Ciucă a menționat ceva în acest sens. Dar fără să ofere detalii suplimentare.

De asemenea, acum doi ani, Guvernul avea planuri să obțină 120 de milioane de euro de la Comisia Europeană. Asta, pentru înființarea a opt depozite regionale destinate depozitării, sortării, ambalării și etichetării produselor agricole. Cu toate acestea, planul nu s-a concretizat, iar pe piața locală sunt predominante produsele de import. El amintește și că 40% din necesarul României la cartofi, spre exemplu, este adus din Franța, Belgia sau Germania.

Probleme cu medicamentele

Alexandru Grumaz a subliniat că România se confruntă cu necesitatea de a dezvolta un sector robust de producție a medicamentelor.

„Armata a promis că va revigora Institutul Cantacuzino. Nu mai fabrică vaccinuri, nu mai fabricăm Polidin, doar un produs din orz numit SOD Natural. Bun, nu zic ceva rău despre el. România este pe primele locuri în Europa la mortalitatea din cauza unor boli care sunt curabile. Este vorba în primul rând de bolile cardio-vasculare, care sunt clasate pe primul loc în Europa. Mai este vorba despre reapariția unor boli care erau eradicate în trecut, cum sunt bolile copilăriei și tuberculoza”, e SOS-ul generalului.

El a subliniat că este necesar să fie implementat un program al Guvernului României care să sprijine industria, agricultura și populația în general.

„Mai trebuie să refacem industria de apărare. Nu la nivelul din anii ’80, dar trebuie să fabrici pulberi pentru muniție (importăm de la sârbi produsă cu componente de la ruși), să fabricăm muniție, transportoare și tancuri, obuziere etc”, completează generalul Grumaz.