Cardurile au aparut in America, inca de la inceputul secolului XX, dar de o dezvoltare de mare amploare a acestui sistem de plati nu putem vorbi decat din perioada anilor 1960. Tot in anii 60 isi fac aparitia si cartile de credit, ca urmare a dorintei companiilor americane de a stimula consumul imediat de bunuri si servicii, pe baza veniturilor ce vor fi realizate ulterior. In Romania, Nicolae Ceausescu, inspirat fiind de practica oocidentala, a apreciat acest mod de plata, si drept urmare a dispus, in 1989, la intoarcerea dintr-o vizita in Occident, ca CEC sa studieze introducerea pe piata a cardurilor. Lucrul nu s-a mai realizat din motivele bine cunoscute. Asa ca a mai fost nevoie de trecerea a inca trei ani pentru a asista si in Romania la aparitia primului card. Acesta a fost emis in 1993 de Banca Comerciala Romana (BCR).
La 31 iulie a.c., existau pe piata romaneasca un numar de aproximativ 1,8 milioane de carduri emise, din care 85% erau carduri pentru plata salariilor si 1.076 ATM-uri. „Piata romaneasca a inceput sa creasca in special pe baza cardurilor de salarii. In Romania nu putem vorbi insa de o piata dezvoltata, produse cum ar fi cardurile de credit sau altele de acest gen avand inca o pondere foarte mica”, declara Denisa Mateescu, reprezentant in Romania al Europay. In prezent, noua banci (BCR, Banca Romana de Dezvoltare-GSG, Banc Post, Banca Agricola-Raiffeisen, Banca Comerciala „Ion Tiriac”, Banca Transilvania, Bank Austria Creditanstalt, Citibank si Alpha Bank) din totalul celor 40, persoane juridice romanesti sau filiale ale unor banci straine, emit carduri de debit si credit sub licenta Visa, opt banci emit sub licenta Europay (aceleasi ca la Visa si in plus RIB, dar fara Citibank si Alpha Bank) si una sub licenta American Express (Banca Comerciala „Ion Tiriac”).
Cardurile de credit, mai rare decat cele de debit
Banca Tiriac (BCIT) este totodata si singura banca din Romania care opereaza carduri sub toate cele cinci sigle apartinand principalelor companii internationale de carduri: Visa, Europay, American Express, Diners Club si JCB (Japan Credit Bureau). Desi inca nu emite si carduri Diners Club si JCB, BCIT, a incheiat cu aceste doua institutii acorduri prin care se ofera comerciantilor cu care banca are intelegeri, acceptarea la plata a cardurilor emise sub aceste nume, iar detinatorilor de astfel de carduri, posibilitatea obtinerii de numerar la ghiseele bancii. Ultima intrata pe piata este Alpha Bank, ce emite carduri sub licenta Visa Classic si Visa Electron. Alte trei banci, printre care si ABN Amro, se pregatesc sa devina emitente de carduri in viitorul apropiat. In ceea ce priveste numarul bancilor care emit carduri de credit, acesta este mult mai mic decat al celor de debit, doar BRD si RIB (emitent exclusiv de carduri de credit), carora li s-a adaugat de curand si BCR.
Trebuie mentionata totodata si iesirea de pe piata romaneasca a cardurilor a doua banci: BTR, banca ce emitea atat carduri de debit cat si de credit, careia i-au fost retrase licentele atat de catre Visa cat si de catre Europay, ca urmare a dificultatilor cu care s-a confruntat banca, precum si Bancorex, ce emitea numai carduri de debit si care, dupa cum se stie, a dat faliment in 1999.
In prezent, pe piata romaneasca se emit 28 de tipuri de carti de debit, patru de credit, ambele pentru persoanele fizice, in timp ce la dispozitia persoanelor juridice exista sase tipuri de carti de credit in lei si 12 in valuta.
Liderii pietei romanesti de carduri sunt BCR, BRD-GSG si Banc Post, care impreuna detin aproximativ 88% din piata cardurilor din Romania. Incearca sa recupereze insa decalajul BA-Raiffeisen, BCIT si Banca Transilvania, care s-au dovedit a fi extrem de active in acest domeniu, in ultimul timp. Piata cardurilor din Romania este estimata la un potential de patru-cinci milioane de carduri, nivel, ce ar putea fi atins in urmatorii trei-cinci ani. Principalele obstacole pentru dezvoltarea sectorului cardurilor sunt nivelul scazut al veniturilor majoritatii populatiei, perpetuarea mentalitatilor cu privire la folosirea banilori cash si gradul scazut de acceptare de catre comercianti a acestui instrument de plata.
O initiativa guvernamentala laudabila si care ar putea sa contribuie, in viitorul apropiat, la acomodarea populatie cu folosirea cardului este si recentul anunt facut de premier cu privire la intoducerea cardurilor pentru salarii in institutiile bugetare. Valoarea tranzactiilor efectuate prin intermediul cardurilor a fost in anul 2000, in echivalent USD, de aproximativ 400 milioane dolari.
VISA
Visa este cea mai importanta marca de carduri de plata, cel mai mare sistem de plata international, este lider in domeniul platilor pe Internet si un deschizator de drumuri in ceea ce priveste crearea u-commerce (universal commerce), posibilitatea de a desfasura tranzactii comerciale oriunde, oricand, prin orice tip de instrument. Cardurile Visa genereaza un volum anual de tranzactii de aproape 2.000 miliarde de dolari si sunt acceptate in peste 22 de milioane de locatii si in 300 de tari si teritorii din intreaga lume. Reteaua Visa proceseaza 3.700 de tranzactii pe secunda in perioadele de varf si are posibilitatea de tranzactionare a 160 de valute locale. Visa cuprinde peste 21.000 de organizatii financiare membre.
MasterCard
Mastercard International dispune de cel mai intins portofoliu de marci de carduri la nivel mondial. Are aproximativ 2 miliarde de carduri in circulatie sub marcile MasterCard, Cirrus, Maestro si Eurocard. Cardurile emise de Mastercard International si Europay (institutie ce tocmai a fost integrata in MasterCard) sunt acceptate in peste 21 de milioane de locatii si in 210 de tari si teritorii din intreaga lume. Cuprinde peste 20.000 de organizatii financiare membre.
American Express
Cardul American Express este acceptat in 4,5 milioane de puncte comerciale din intrega lume, posesorii acestui tip de card putand beneficia de serviciile si asistenta oferite de cele peste 1.700 de reprezentante American Express. Cardul asigura deplina libertate de a cheltui, fara limite prestabilite, singura obligatie fiind de a alimenta contul la sfarsitul lunii, la nivelul cheltuielilor efectuate. Se poate beneficia de obtinerea de cash prin intermediul celor peste 110.000 automate din 37 de tari.